TETAROM S.A., în calitate de administrator al unor bunuri aparținând domeniului public al Județului Cluj, anunță organizarea unei proceduri de licitație publică în vederea închirierii a două spații situate în clădirea de birouri A2 (D+P+5E) din cadrul Par
Trei doctoranzi ai Universității Babeș-Bolyai au atins performanțe internaționale notabile în cercetare umanistă, de la granturi în Marea Britanie, stagii la Roma și manuscrise din Vatican, până la publicații la Oxford și participări la congrese de top.
Vești bune pentru fermierii care își vând produsele în interiorul Centrului Agro Transilvania, după ultima investiție atrasă de Consiliul Județean Cluj
Deputaul clujean Remus Lăpușan a vorbit în Parlamentul României despre învățămânul românesc care, din păcate, nu a fost o prioritate pentru politicieni.
Piața imobiliară din România intră într-o nouă etapă de transformare explozivă, iar Cluj-Napoca este, din nou, în centrul atenției. Acesta devine campion național la scumpiri, depășind chiar și Capitala
Mijlocașul defensiv Karlo Muhar (29 de ani), rămas liber de contract după experiența din Al-Orobah revine în România și și și-a pus semnătura pe un contract cu CFR Cluj
Un bărbat caută bonă pentru motanul său și oferă până la 600 de lei pe oră. Sute de oameni au aplicat deja. Motanul, un British Shorthair pe nume Jerry, adoră laptele proaspăt, joaca și... muzica clasică redată la calculator.
ISU Cluj a emis un mesaj RO-Alert cod Portocaliu din cauza vremii severe care afectează mai multe localități și municipii din județ, valabil între orele 12:05 și 13:15
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic valabilă pentru joi, 5 iunie, între orele 12:00 și 21:00.
Ieri, în fața clădirii Guvernului României, zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a susține drepturile femeilor și a cere măsuri concrete împotriva violenței domestice. Printre participanți s-a numărat și una dintre cele mai influente voci din social m
Cluj-Napoca este înfrățit cu peste 20 de orașe, conform datelor oficiale. Mai exact 25 la număr, luând în considerare și înfrățirea recentă cu Cernăuți din Ucraina.
U-Banca Transilvania Cluj dispută miercuri, 4 iunie 2025, al doilea meci din finala Ligii Naționale de baschet masculin, în deplasare la CSM CSU Oradea. Clujenii conduc cu 1-0 la general, după ce au câștigat primul meci cu scorul de 89-82.
Mai mulți locuitori din Cluj-Napoca, zona străzii Gheorghe Dima, trag un semnal de alarmă în legătură cu degradarea constantă a parcurilor din apropiere.
O postare pe X a devenit virală după ce un utilizator cunoscut a publicat mai multe imagini cu Nicușor Dan și soția sa, Mirabela Grădinaru, la un protest, aparent în Cluj-Napoca.
După trei decenii de pauză, una dintre cele mai temute etape din drumul spre permisul auto ar putea reveni oficial în peisaj: proba de poligon
Peisajul digital din România a evoluat rapid în ultimul deceniu, iar iGaming-ul a trecut de la un segment de nișă la un sector de prim-plan. Susținut de o legislație modernizată, o infrastructură de internet performantă
Românii ar putea plăti mai mult pentru aproape tot ce consumă, de la facturi la coșul zilnic, în timp ce veniturile mai mari, inclusiv pensiile ar putea fi impozitate suplimentar
Tragedie în lumea academică: Conf. univ. Ana-Juanita Goicovici a murit subit! Studenții și colegii sunt în stare de șoc
O tânără în vârstă de 19 ani din Serbia și-a pierdut viața după ce și-a desfăcut hamul într-un moment de panică, în timp ce făcea parasailing
Vara 2025 nu este doar un anotimp al vacanțelor și al relaxării, ci, pentru unele zodii, devine o perioadă de cotitură, plină de revelații, câștiguri și realizări neașteptate. Astrele se aliniază într-o combinație rară care aduce un triplu miracol – bani,
Un atac dur la adresa primarului Emil Boc a fost lansat de Viorel Băltărețu, fost deputat USR de Cluj, care îl acuză că transformă șantierul de extindere a Drumului Național dintre Nodul N și viitorul Spital Regional din Florești într-un spectacol de imag
Dacă visezi să pornești o afacere online, dar nu ai încă un site propriu sau un buget generos pentru promovare, un marketplace poate fi soluția ideală. Într-un spațiu digital în care cumpărătorii caută deja produse, tu trebuie doar să vii cu oferta potriv
Clujul a fost din nou martorul unui moment plin de emoție și voie bună, oferit de absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. După tradiționala serenadă cântată cu respect și recunoștință profesorilor
Un accident periculos, dar fără victime grave, a avut loc pe autostrada Turda-Târgu Mureș. O mașină de marfă s-a răsturnat în afara carosabilului, după ce șoferul a pierdut controlul volanului
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din județul Maramureș, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, fiind cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni grave la regimul rutier: conducerea unui vehicul având permisu
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea Câmpenești, județul Cluj, care a fost dat dispărut de familie.
Un bărbat din judeţul Cluj a fost arestat preventiv după ce a incendiat autoturismul fostei sale partenere , punând în pericol imobilele din apropiere şi vieţile localnicilor
Clujul face un nou pas curajos spre excelența medicală. Un proiect ambițios al Consiliului Județean transformă radical ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, iar primele imagini randate cu viitorul Centru integrat de chirurgie avansată minim
Cluj-Napoca se pregătește să marcheze un nou pas decisiv în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul Județean Cluj a câștigat finanțarea pentru un proiect major care va transforma ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase într-un centru m
În urma impactului, un copil în vârstă de aproximativ 10 ani a decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.