Lovitură „La Doi Pași”: Cum funcționează „țeapa cu restul” la magazin unde un recidivist a păcălit casiera și a mai furat și produse de pe raft
Recidivist condamnat definitiv după o nouă „țeapă” cu schimb de bani într-un magazin din Bistrița. Cum a păcălit casiera și ce pedeapsă a primit
Un bărbat cu un trecut penal bogat a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj, după ce a pus în scenă o înșelăciune clasică într-un magazin alimentar din Bistrița. În doar câteva minute, individul a reușit să păcălească o casieră printr-un truc de „distragere a atenției”, obținând cu 280 de lei mai mult la un schimb de bani. Tot în acea zi, a furat două aparate de ras și un deodorant, pe care le-a ascuns în buzunare și a ieșit din magazin fără să plătească.
Faptele au fost comise pe 4 mai 2021, în magazinul „La Doi Pași” de pe strada General Grigore Bălan, din Bistrița.
„Profitând de neatenția casierei, inculpatul a indus-o în eroare, determinând-o să îi remită o sumă de bani superioară cu 280 de lei față de cea dată la schimb de către inculpat”, se arată în decizia instanței.
În același interval, în jurul orei 17:47, bărbatul a furat și produse de pe raft: două aparate de ras marca Gillette și un deodorant, producând un prejudiciu suplimentar de 10 lei, potrivit documentului citat.
Pedepse cu executare pentru un infractor de carieră
Judecătorii au avut de gestionat un caz complicat, deoarece inculpatul era deja cunoscut cu numeroase condamnări pentru fapte similare. A fost eliberat condiționat de mai multe ori, însă a revenit constant la vechile obiceiuri.
„Inculpatul are numeroase antecedente penale, fiind condamnat pentru același gen de infracțiuni, reliefându-se un mod de viață caracterizat de comiterea de infracțiuni”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Cluj.
Instanța a constatat că infracțiunile au fost comise „la scurt timp după liberarea condiționată, inclusiv de la împlinirea termenului de liberare cu câteva zile înainte”. În total, în ultimii ani, bărbatul a strâns condamnări pentru înșelăciuni și furturi în mai multe județe.
5 ani și 7 luni de închisoare
Curtea de Apel Cluj a decis să contopească noile condamnări cu cele din dosarele anterioare. În final, bărbatul a primit o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 7 luni de închisoare cu executare. Pe lângă pedeapsa principală, i s-a aplicat și o interdicție de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de un an.
De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 290 de lei de la inculpat și plata a 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pedepsele sunt menite să descurajeze recidiva
Instanța clujeană a explicat că a menținut pedepsele stabilite inițial de Judecătoria Bistrița pentru că sunt „proporționale cu gravitatea faptelor și cu periculozitatea inculpatului”.
„Pentru ca pedeapsa să își realizeze scopul, aceasta trebuie să corespundă gravității faptei, pericolului pe care îl reprezintă inculpatul și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii”, se mai precizează în motivarea deciziei.
4 Comentarii