Compania din Ungaria se află în faza finală a pregătirilor pentru inaugurarea unei mine de sare moderne în județul Cluj. Licența de exploatare a fost acordată pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea de prelungire la fiecare cinci ani
Trotuar degradat într-un parc pentru copii din Gheorgheni. Părinții cer măsuri urgente: „Duce la accidentări în rândul copiilor”
Clujul nu duce lipsă de chirii exagerate, dar acest anunț din cartierul Mărăști reușește să le întreacă pe multe
Îndrăgita artistă Irina Rimes a încântat cei 50.000 de fani prezenți pe Cluj Arena cu multe momente speciale, însă unul a ieșit în evidență. Publicul a izbucnit în urale atunci când pe scenă a fost invitat celebrul Ion Paladi, iubitul interpret de muzică
Un bărbat a avut un accident în timpul unui zbor cu parapanta, în zona Apusenilor, în apropierea localității Arieșeni, iar autoritățile au intervenit rapid pentru a-i acorda ajutorul necesar. Incidentul a avut loc în satul Păntești
Mii de credincioși așteptați să străbată pe jos drumul „La Nicula colo-n deal”, în Ajunul Adormirii Maicii Domnului. Mitropolitul Andrei va conduce pelerinajul de 7 kilometri, cu opriri de rugăciune și omagiu pentru martirii din temnițele comuniste
Clujenii reclamă că un spațiu verde din Plopilor a fost transformat în „parc pentru câini”, în ciuda interdicției
Puya a fost una dintre surprizele plăcute din acest an la Untold X, fiind invitat să cânte chiar pe Main Stage la solicitarea expresă a fanilor. După acest concert, artistul s-a amestecat cu publicul și a ajuns în zona scenei Alchemy, acolo unde au de obi
„U” Cluj și Petrolul au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 5-a din SuperLiga României.
Astăzi, primarul Emil Boc a anunțat că proiectul metroului din Cluj a intrat oficial în „faza de subteran”. În cadrul unei conferințe de presă organizate pe șantierul viitorului metrou, Boc a declarat că au început lucrările pentru săparea puțului care va
Clujul imobiliar, din nou peste 3.000 €/mp – prețurile apartamentelor continuă să urce
Cristian Tudor Popescu a declarant că PSD „se rupe-n figuri” că iese de la guvernare și nu a ratat momentul să-l critice pe președintele partidului, Sorin Grindeanu.
Premierul Ilie Bolojan consideră că e perfect normal ca impozitele pe locuință să crească de la 1 ianuarie 2026, pentru că în acest moment ar fi mult prea mici pentru realitatea din teren.
Activistul civic Szakáts István lansează o nouă serie de critici dure la adresa primarului Emil Boc, acuzându-l că a prezintă în mod eronat progresele legate de proiectul metroului clujean. În opinia acestuia „faza subterană” a metroului
Elena Gheorghe despre unul dintre concertele de la Untold X: „. Încă am pielea de găină. Cel mai bun concert la care am fost vreodată”.„Instrumentiști de top, sunet perfect, o energie care pur și simplu te rupe de realitate și te face să trăiești fiecare
Seara de duminică, la Untold, a fost încărcată de emoții nu doar pentru fanii veniți să o asculte pe Inna, ci și pentru un cuplu care va ține minte acest moment toată viața
Atmosferă inedită la UNTOLD, unde un participant a atras toate privirile purtând cu el o rățușcă de pluș uriașă, de care nu s-a putut despărți nici în mijlocul mulțimii. Momentul a stârnit zâmbete și fotografii din partea celor din jur.
Inna a demonstrat încă o dată în seara asta la Untod X că este un artist de top pe scena muzicală românească și internațională. Cluj Arena a fost plin până la refuz, cu zeci de mii de fani care au venit să o asculte pe cântăreața româncă
Magia Untold ajunge la final, cel puțin pentru această ediție, însă fanii nu au motive de supărare pentru că seara se încheie în forță cu mega recitalul vedetei Becky Hill.
În această perioadă binecuvântată, Sfânta Maria își întinde aripile asupra unor zodii, oferindu-le protecție divină și ghidare în drumul lor spre împlinire. Este o perioadă magică, în care nativii ce se află sub acest cer al harului divin
Finanțarea necesară pentru construire, în valoare de peste 15 milioane de lei, a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării
O nouă dispariție în zona Cluj, mai exact în Florești, acolo unde o tânără de 27 de ani a plecat de acasă alături de copilul de doar 1 an și 6 luni. Tânăra a dispărut de acasă acum două zile, însă IPJ a fost anunțată doar acum. Cei care o văd sunt rugați
Cluj-Napoca e orașul tuturor posibilităților, însă acum că se termină vara pare că tot mai multă lume se simte tot mai bine. Poate mai bine decât ar fi cazul.
Universitatea Cluj a evoluat „acasă” în deplasare la Sibiu contra celor de la Petrolul Ploiești, acolo unde duelul galeriilor a fost mai interesant decât meciul propriu zis. Trecând așadar peste acel 1-1 care arată că „U” Cluj este în criză, s-a făcut rem
Deputatul PSD Marius Budăi avertizează că ar putea susține prin vot o moțiune de cenzură dacă lucrările la autostrăzile A7 și A8 vor fi suspendate.
Sute de mii de oameni au ajuns la Cluj-Napoca unde au trăit și încă mai trăiesc două zile magia Untold, înainte ca acest festival se treacă la următorul nivel și să se numească Untold ONE.
Armata României participă anul acesta la festivalul UNTOLD, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a descoperi îndeaproape ce înseamnă viața în uniformă militară.
Primarul Emil Boc a adus zâmbete și câteva râsete spontane la Digi FM, în cadrul unei emisiuni speciale dedicată festivalului Untold X. În timp ce discuta despre atmosfera a festivalului, primarul Clujului a împărtășit cu ascultătorii un banc care a stârn
Cunoscutul chef clujean Adrian Hădean le dă sfaturi celor care sunt interesați să obțină cel mai bun piure de cartofi din lume. Asta, în condițiile în care tot mai multă lume fierbe cartofii în lapte pentru piure.
Cuvintele „Mi-e dor de tine” par simple, însă, potrivit psihologului Florin Barbu, în spatele lor se ascunde un întreg univers emoțional