O zi încărcată de durere și emoție a cuprins Capitala în această sâmbătă, 1 noiembrie, când familia, colegii și prietenii au condus-o pe ultimul drum pe doctorița Ștefania Szabo, medicul găsit fără suflare în camera de gardă a Spitalului Județean Buzău. C
Comuna Apahida intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu finalizarea unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare urbană din ultimii ani. Primarul Cristina Belce a anunțat că lucrările desfășurate pe străzile Avram Iancu, Decebal, Republicii,
Cabina unui camion a luat foc la ieșirea din orașul Huedin spre Oradea. Din fericire nu au existat până în acest moment persoane rănite, cu toate că daunele materiale par considerabile.
Partida dintre U Cluj și FCSB, programată sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, se anunță a fi una dintre cele mai fierbinți confruntări ale etapei a 15-a din Superliga.
Ca în fiecare an, voluntarii din cadrul Peluzei „Șepcile Roșii” au demonstrat spirit civic și respect față de tradiție, implicându-se activ în pregătirile pentru Luminație. În aceste zile, aceștia au mers în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, unde au ofer
La primele ore ale dimineții, pe calea Moților din Cluj-Napoca un tânăr pe trotinetă era lovit de un autoturism. Reprezentanții IPJ Cluj au transmis, pentru Știri de Cluj, că cel mai probabil autoturismul a lovit trotineta în mers, pe carosabil, în timpul
O idee născută din necesitate și ingeniozitate transformă agricultura românească: easybox-ul pentru cartofi. Într-o perioadă în care fermierii se luptă cu prețurile mici și distribuția dificilă, doi agricultori din vestul țării au găsit o soluție inedită:
Un cititor Știri de Cluj a surprins cu camera de bord un BMW care a schimbat brusc banda într-o intersecție de pe strada Decebal, ignorând regulile de circulație și punând în pericol traficul.
Deputatul PSD de Cluj, Remus-Gabriel Lăpușan, a transmis un mesaj ferm în legătură cu necesitatea reformei pensiilor magistraților, o temă care revine constant în dezbaterea publică. Într-o declarație recentă, Lăpușan a afirmat:
Șoferul care a intrat pe contrasens în sensul giratoriu de pe strada Observatorului din Cluj-Napoca a fost identificat și amendat. Permisul i-a fost suspendat 60 de zile, după ce incidentul a fost surprins într-un video viral.
Noul antrenor al celor de la CFR Cluj, Daniel Pancu, a atras toate privirile la meciul pierdut de ardeleni în fața celor de la Dinamo București, scor 1-2, disputat pe Arena Națională. Imaginile surprinse de camerele TV cu fostul internațional român au ară
Proiectul imobiliar de 15 milioane de euro de pe Calea Turzii, promovat de oamenii lui Emil Boc, revine în Comisia de Urbanism după ce a fost respins în Consiliul Local. Este vorba despre blocurile ce ar trebui să se construiască pe Calea Turzii nr. 235-2
Accident în această dimineață în Cluj-Napoca, în apropiere de complexul Platinia, la intrarea pe Calea Moților. Un trotinetist ar fi fost implicat într-un incident rutier. Polițiștii se află la fața locului, fac măsurători și dirijează traficul, circulați
Piața imobiliară din marile orașe ale României trece printr-o perioadă intensă, marcată de schimbări fiscale și de o cerere tot mai volatilă. După majorarea cotei de TVA, dinamica tranzacțiilor s-a schimbat vizibil, iar Cluj-Napoca continuă să rămână unul
Atmosferă tensionată la finalul partidei Dinamo – CFR Cluj, scor 2-1, în primul meci al etapei a 15-a din SuperLiga. Louis Munteanu (23 de ani) a avut o seară de coșmar, atât pe teren, cât și după fluierul final.
Descoperă horoscopul special de final de an! Află care sunt zodiile favorite ale zeilor până la sfârșitul lui 2025 și ce daruri divine le așteaptă: bani fără număr, succes profesional și o primă generoasă în decembrie. Vezi și cum se descurcă restul nativ
„O autoutilitară a luat foc pe centura Vâlcele-Apahida, Cluj. Pompierii au intervenit rapid, nu au fost victime, iar primele indicii arată că incendiul a fost provocat de o defecțiune tehnică.
Polițiștii din Cluj-Napoca au reținut un tânăr de 19 ani, suspectat de furt calificat și tâlhărie, după jaful comis în Florești și Mănăștur. Minorul implicat este cercetat, iar ancheta continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și stabilirea măs
ANSVSA a retras din supermarketuri mai multe produse alimentare periculoase, printre care miere, fasole cu cârnați și semințe de mac, după ce analizele au arătat prezența antibioticelor și a alcaloizilor de opiu. Autoritățile recomandă returnarea produsel
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, a ajuns după gratii după ce a fost prins de polițiștii clujeni că ar fi comis o serie de furturi și o tâlhărie, toate în decursul lunii octombrie. Acesta este acuzat de furt calificat în formă continuată
Adolescent de 17 ani a atacat o femeie în Piața Mărăști din Cluj, i-a smuls geanta și victima a căzut pe stradă. Judecătorii l-au internat 1 an și 4 luni.
Potrivit proiectului, tariful perceput consumatorului final de către operatorul regional sau local pentru un metru cub de apă potabilă, produsă, transportată și distribuită prin rețeaua publică, nu va putea depăși 0,2% din salariul minim net pe economie.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis primele concluzii în cazul jafului din Mănăștur, unde doi adolescenți de 14 ani au fost amenințați cu cuțitul și lăsați fără trotinete
Angajatul ar fi lovit în mod repetat pisica de doi ani cu piciorul și cu diverse obiecte aflate în birou, provocându-i suferințe fizice și o puternică stare de teamă.
Un clujean din zona străzii Dumbrava Roșie trage un semnal de alarmă după ce și-a lovit mașina la ieșirea dintr-o parcare subterană. Din cauza vehiculelor parcate prea aproape de rampă
Tot mai mulți clujeni își varsă frustrările pe rețelele de socializare din cauza comportamentului unor șoferi care au transformat trotuarele în locuri de parcare personale. „No, fa delivery prin Cluj dacă poți, că dai numai de boi care parchează pe tot tr
Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, a oferit detalii despre negocierile care au dus la lui Daniel Pancu pe banca tehnică a „feroviarilor”.
Un șofer din Cluj a filmat momentul în care un autobuz i-a tăiat calea pe strada Observatorului, în cartierul Zorilor. După manevra periculoasă, conducătorul autobuzului ar fi început să gesticuleze și să înjure. Bărbatul cere mai mult respect și calm în
Gigantul chinez Shein, simbol al „modei ultra-rapide”, face un pas istoric și, totodată, provocator: își deschide primul magazin fizic din lume chiar în Paris, orașul considerat capitala mondială a eleganței și stilului. Un debut cu greutate: Shein aju
Clujul premiază performanța! S-a dat start înscrierilor la Gala de Excelență „10 pentru Cluj” 2025