După ce au testat ce poți mânca în Cluj cu 100 de lei, Sergiu și Lăcri, creatorii canalului de YouTube „Atlasul Gustului”, revin cu un nou episod din seria „Ce poți mânca cu X lei în Cluj”. De data aceasta, provocarea e una aproape imposibilă: ce mai poți
Locatarii cer de mai mult timp tăierea unui copac considerat periculos, după ce, în urmă cu trei ani, acesta s-a rupt și a căzut peste fostele garaje din zonă, distrugând acoperișurile din tablă.
AJOFM Cluj sprijină angajații afectați de concedierile colective din municipiile Turda și Dej, oferind servicii specializate de informare, consiliere profesională și măsuri concrete pentru facilitarea reangajării și recalificării pe piața muncii. 40 de
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis unităților de învățământ preuniversitar o nouă Instrucțiune privind modul de organizare a programelor tematice „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2025–2026.
Clujul face un pas uriaș spre independență energetică! Un proiect de peste 44 de milioane de euro va moderniza complet sistemul de termoficare, prin reabilitarea centralei de la Someș Nord, înlocuirea a peste 20 km de rețele și montarea a sute de contoare
La doar 16 ani, Vlad-Andrei Jurcoveț, elev în clasa a X-a la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, ne arată că talentul, pasiunea și perseverența pot construi o poveste extraordinară. Descoperind pianul la vârsta de numai 6 ani, Vlad a simțit din
Compania de Apă Someș S.A. anunță întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Cluj-Napoca, joi, 9 octombrie 2025, pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua publică de alimentare cu apă.
Tot mai multe tentative de fraudă imită site-ul Banca Transilvania. Verifică adresa oficială și nu introduce date pe pagini false!
Descoperă care zodii fac norocul să lucreze pentru ele în octombrie și ce surprize financiare și profesionale îi așteaptă. Află și ce pot face celelalte zodii pentru a atrage norocul și oportunitățile neașteptate în viața lor.
Carmen Grebenișan a devenit mamă pentru prima dată și a povestit cum a ales să nască natural, în apă. „Am vomitat de la dureri. De 4 ori am vrut să cer cezariana”, a dezvăluit influencerița despre experiența intensă a travaliului.
Sute de angajați IT ai Emerson, inclusiv 38 din Cluj, vor fi transferați în bloc către compania indiană Infosys, începând din ianuarie 2026. Specialiștii români se confruntă cu incertitudine privind viitorul locului de muncă.
Emil Boc a anunțat investiții de peste 44 milioane euro în sistemul de termoficare, ceea ce, conform primarului, ar trebui să însemne în viitor un tarif mai mic pentru cei care nu au centrale proprii sau de bloc ci se alimentează cu apă caldă și căldură d
Traficul este complet blocat la Apahida la ora 16:50 din cauza barierelor de la trecerea cu calea ferată. Coloane uriașe de mașini și un TIR blocat în sens provoacă ambuteiaje în zona Sânnicoară – Apahida.
Un locuitor din Cluj-Napoca trage un semnal de alarmă după un deceniu de așteptări. El reclamă faptul că, de zece ani, trotuarul de acces către stația de autobuz din zonă nu a fost realizat.
Un bărbat de 42 de ani din comuna Unguraș a fost prins de polițiști în timp ce conducea un ATV pe drumul județean DJ 161D, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Incidentul s-a petrecut marți, 7 octombrie, în jurul orei 11:2
Un caz șocant de conducere sub influența alcoolului a fost înregistrat marți dimineața, pe DJ 109, în comuna Vad, unde polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au oprit un tânăr de 28 de ani implicat într-un comportament extrem de periculos pentru traficul
Șofer din Dej prins beat la volan pe strada Vâlcele, cu 1,31 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii l-au reținut 24 de ore și continuă verificările în trafic
Târgul de la Negreni, cunoscut și sub numele de Târgul de la Fechetău, își redeschide porțile în perioada 9 – 12 octombrie 2025, atrăgând mii de vizitatori din toată țara și chiar din străinătate. Primarul comunei Negreni, Dorin-Constantin Manea, a anunța
Descoperă tradițiile Clujului la Festivalul Internațional „Dumitru Fărcaș” 2025: concerte, spectacole și expoziții care aduc folclorul local în prim-plan
Două alpaca simpatice, Pesto și Tofu, au fost vedetele zilei la UBB Cluj, aducând voie bună și momente de relaxare studenților. Au fost vedetele zilei în holul FSEGA.
Piața imobiliară din România trece prin schimbări importante: apartamentele vechi devin tot mai căutate datorită lipsei impactului TVA majorat
Calea Baciului, zonă tot mai dorită de cumpărători, ascunde detalii neștiute: liniște la biserică, blocuri decente, dar și agenții imobiliare care controlează toate anunțurile
Pe strada Nicolae Steinhardt, la intersecția cu Eugen Ionesco, mai multe mașini au fost parcate neregulamentar pe întreaga durată a zilei, blocând banda de circulație până la trecerea de pietoni.
Ramona Ioana Bruynseels, fost candidat la alegerile prezidențiale și una dintre vocile active ale curentului suveranist din România, a lansat un atac dur la adresa platformei TikTok. Într-o postare recentă, aceasta a acuzat rețeaua socială că refuză să in
Parlamentarii AUR au depus la Senat un proiect de lege care ar putea schimba radical modul în care marile magazine își organizează produsele. Inițiativa prevede limitarea produselor sub marcă proprie la maximum 20% din volumul total al vânzărilor pe fieca
ANAF pornește o reorganizare majoră: personalul excedentar din teritoriu va fi relocat către structuri cu mari contribuabili, în timp ce controlul zonelor de risc și Antifraudă va fi intensificat
Accidentele grave au schimbat totul! Cei care vor să conducă trotinete și biciclete electrice vor avea nevoie de permis
Vânzarea Napolact către grupul maghiar Bonafarm, pentru 76 mil. dolari, stârnește dezbateri privind securitatea națională și impactul economic.
Universitatea Babeș-Bolyai lansează un apel urgent către comunitatea clujeană și nu numai: Eduard Balogh, băiețelul de 12 ani care a fost lovit de un Mustang pe trotuar săptămâna trecută, se află în stare gravă la ATI - Neurochirurgie, Cluj-Napoca, și are
ISU Cluj avertizează asupra riscului incendiilor în sezonul rece. Verificarea și întreținerea sobelor și coșurilor de fum poate preveni tragedii precum cea recentă din Mărgău