Adevărul despre lacrimile lui Louis Munteanu, după înfrângerea dureroasă cu Dinamo! Cristi Balaj rupe tăcerea
Germania ar putea reintroduce, într-o formă parțială, serviciul militar obligatoriu, printr-un sistem de selecție bazat pe tragere la sorți. Măsura ar urma să se aplice doar în cazul în care numărul de voluntari nu acoperă nevoile armatei, potrivit unei p
În 2024, producția de energie primară din România a scăzut cu 3,9%, în timp ce importurile au crescut cu 6,2%, menținând resursele totale la 42 milioane tep. Transporturile și industria au contribuit la creșterea consumului final, în timp ce exportul de e
Măsura a fost luată după ce, în urma fenomenelor meteorologice extreme din vara acestui an, structura acoperișului a fost grav afectată, iar ploile abundente au provocat infiltrații de apă în tavanul clădirii.
O femeie din Florești trăiește un adevărat coșmar: de șapte luni este amenințată și urmărită de o altă localnică, după ce ar fi schimbat câteva mesaje cu iubitul acesteia. Situația a escaladat recent pe stradă, iar victima se teme pentru viața ei
După așa-zisa „modernizare” a Parcului de joacă Iris, părinții din zonă sunt în pragul revoltei. În locul unui spațiu sigur, colorat și prietenos cu copiii, oamenii se trezesc acum cu un loc de joacă transformat în ceva de nedorit. Mesajele părinților car
Consiliul Județean Cluj vine în sprijinul comunității din localitatea Sic, alocând 200.000 de lei pentru lucrări urgente la Școala Gimnazială Sic. Banii provin din fondul de rezervă al instituției și vor fi folosiți pentru repararea acoperișului și reface
Fostul antrenor al CFR-ului, Marius Șumudică, a lansat un atac dur la adresa băncii tehnice a echipei ardelene, după înfrângerea dramatică suferită în fața lui Dinamo, scor 1-2, în etapa recentă din Superligă.
Mașinile parcate ilegal pe prima bandă a străzii Primăverii din Mănăștur provoacă din nou haos în trafic. Clujenii cer intervenția Poliției Locale și a serviciului de ridicări pentru eliberarea carosabilului
O vacă din Cluj face senzație în oraș: ieri traversa disciplinat pe trecerea de pietoni, azi bulversează traficul printre mașini. Descoperă aventura bovină care a cucerit rețelele sociale
O zi dedicată celor plecați dintre noi s-a încheiat cu o tragedie cumplită într-o familie din județul Bistrița-Năsăud. Un tânăr de doar 26 de ani a fost înjunghiat mortal chiar de unul dintre cumnații săi, în timp ce încerca să aplaneze un conflict izbucn
Scene neobișnuite la primele ore ale dimineții, pe strada Republicii, unde o vacă a fost surprinsă plimbându-se nestingherită printre mașini, stârnind uimirea șoferilor și a trecătorilor.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca își deschide porțile pentru una dintre cele mai interesante manifestări culturale ale toamnei. În perioada 5 – 16 noiembrie 2025, instituția găzduiește expoziția „Atelier Intact 2025”, o inițiativă a Fundației Culturale Inta
Viceprimarul Dan Tarcea anunță noi lucrări la Tăietura Turcului și Calea Someșeni și oferă clarificări despre Calea Dezmirului, Valea Seacă și autogara Beta. Oficialul clujean spune că va continua dialogul cu locuitorii pentru a rămâne „conectat la oraș”
Sala polivalentă BT Arena a marcat 11 ani de activitate spectaculoasă, cu un bilanț impresionant: peste 1.200 de evenimente și 8 milioane de spectatori au trecut pragul celei mai importante arene multifuncționale din Transilvania.
Pe strada Oașului din Cluj-Napoca, între sensul giratoriu care duce spre Auchan și intersecția cu Valea Chintăului, pietonii trăiesc un adevărat coșmar de fiecare dată când vor să traverseze. După extinderea drumului la trei benzi, traficul a devenit mai
Incendiu la un apartament din Cluj-Napoca, pe strada Constantin Brâncuși. Un bărbat a fost rănit grav, iar zece persoane s-au autoevacuat.
Accidentul mortal din comuna Baciu, unde un bărbat a fost spulberat de o dubă a fost produs de un șofer străin. Mai mult, speriat probabil de accident și-a abandonat mașina și a fugit de la locul faptei, înainte de a fi prins de polițiști. Oamenii legii a
Un clujean în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața după ce a fost spulberat de o mașină în comuna Baciu din județul Cluj. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul acestuia.
Liderul UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a condamnat public momentul petrecut recent în Catedrala Mântuirii Neamului, unde un grup de copii a interpretat un poem semnat de Radu Gyr, poet cunoscut pentru implicarea sa în Mișcarea Legionară. Parlamentarul
Peste o treime dintre români ar vota cu Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS). Studiul, publicat dumin
Proiectul rutier „Someș Expres”, care va asigura o conexiune rapidă între România și Ungaria, intră oficial în faza de construcție. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat semnarea contractului pentru execuția drumul
Circa 20 de copii între 6 și 11 ani au prezentat simptome de toxinfecție alimentară (dureri abdominale, vărsături și scaune diareice) iar trei dintre aceștia au fost spitalizați
O lucrare a artistului arădean Marius Burlan, profesor de arte plastice, a reaprins una dintre cele mai fascinante și controversate dezbateri din spațiul cultural românesc: cum arăta, de fapt, Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei devenit simbol al identit
Traficul din Cluj-Napoca continuă să ofere, zi de zi, momente surprinzătoare, care par desprinse dintr-un scenariu de comedie urbană. Un nou episod de acest fel s-a petrecut recent în zona Gării, acolo unde un șofer clujean s-a rătăcit efectiv în trafic ș
Divorțul dintre Ioan Ovidiu Sabău și Universitatea Cluj a devenit subiectul cel mai discutat al toamnei în Superliga României. După o colaborare de aproape trei ani, antrenorul în vârstă de 57 de ani a decis să părăsească banca tehnică a echipei ardelene,
Un bărbat a fost arestat după ce a reușit să obțină mâncare gratuită timp de aproape doi ani, profitând de o lacună din sistemul unei aplicații de livrări. În total, acesta a acumulat peste 20.000 de dolari în comenzi false, potrivit publicațiilor The Jer
Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi din România, Florin Caramavrov, crede că în timpul partidei dintre Universitatea Cluj și FCSB, scor 0-2, s-au întâmplat lucruri necurate. Mai exact, Caramavrov se întreabă dacă nu cumva ar trebui ca autori
O clujeancă din Florești a trăit momente de groază în trafic, după ce un autocar care circula din sens opus a intrat parțial pe banda ei, forțând-o să tragă de volan și să iasă de pe carosabil, pentru a evita un impact frontal care ar fi putut fi fatal
O explozie puternică a zguduit, joi seara, municipiul Dej, provocând moartea unui bărbat în vârstă de 53 de ani și distrugerea completă a locuinței acestuia. Deflagrația s-a produs în jurul orei 19:30, pe strada Mihai Viteazu, și a fost surprinsă de o cam