Fotografie superbă, veche de peste 100 de ani, cu o gospodărie țărănească din Cluj: „Așa arăta mai demult bogăția”


O fotografie impresionantă făcută în urmă cu peste 100 de ani într-o gospodărie țărănească din comuna Măguri-Răcătău, județul Cluj, a fost publicată recent pe rețelele de socializare.

Gospodărie țărănească în Comuna Măguri-Răcătău, județul Cluj la 1900.”, apare în descrierea fotografiei.

Imaginea e precum o fereastră spre viața rurală de altădată și scoate în evidență o casă autentică din lemn, acoperită cu șindrilă, construită într-un stil specific zonelor de munte. Pe prispa casei apar de trei femei îmbrăcate în straie tradiționale, care privesc spre obiectivul aparatului de fotografiat.

Lângă casă, se pot observa mai multe anexe gospodărești din bârne de lemn, folosite pentru adăpostirea animalelor. Aici erau ținuți porcii, găinile sau oile. În apropierea acestor construcții, se află un car din lemn, tras de obicei de boi sau cai, care era principalul mijloc de transport al țăranilor.  

Comentariile nu au întârziat să apară și nu puțini au fost cei care au devenit nostalgici la vederea fotografiei: 

Așa arăta mai demult bogăția”, a scris un internaut. 

Până nu a apărut curentul electric și motorul, lumea asta deși este veche s-a dezvoltat foarte încet!”, a comentat o altă persoană. 

Comentarii Facebook