Cât costa la Cluj un ou în perioada comunistă și cât e acum! Un ”ștab” de partid de atunci trăia mai prost ca un om cu salariu mediu acum


Un clujean început să realizeze o analiză comparativă a prețurilor dinainte de 1989 și față de cele de azi. O concluzie arată că, acum, un om cu salariu mediu trăiește mai bine ca un securist, ”ștab” sau nomenclaturist de atunci. 

Analiza făcută pe baza amintirilor personale și ale altor ”contemporani” arată că la finele anilor 80 magazinle Clujului erau cam goale. Salariul mediu net era de 2.200 de lei 6 zile lucrătoare, iar salariu minim nu exista.

Un ou costa 50 de bani, iar rația era de 10 ouă de om pe lună. Aprovizionarea se făcea la 3 - 4 zile și atunci cu noroc. Produsele se cumpărau după ore lungi de stat la coadă.

În 2022, un ou costă 70 de bani și sunt din belșug peste tot.  Salariul meciu este de 3500 de lei / 5 zile lucrătoare. 

Capitaliștii au inventat și salariul minim pe eronomie, care acum este de 1500 de lei. Comuniștii nu aveau nevoie de așa ceva.

coada-comunism.jpg

Valuta înainte de 1989 nu exista pentru omul obișnuit. ”Banii NU erau o problemă: problema era că nu aveai ce face cu ei, Leul nu era convertibil în alte valute (valora ZERO în afara României), valoarea reală a banilor putând fi estimată doar după piața de speculă, etalonul fiind pachetul de țigări Kent super-long necartonat, preț 1 USD în magazinele Comturist care vindeau pe valută (la „Shop”), sau la bișnișari, la 100 Lei/pachetul, de aici 1 Dolar = 100 Lei”, a scris Cristian Pop, fost jurnalist clujean, cel care a pornit analiza. 

Foarte important de menționat este faptul că totul era raționalizat. Adică, partidul stabilea ce nevoi are populația, pentru a nu fi ”lux” și ”risipă”.

Era calea comuniștilor ceaușiști de a controla populația, dar și de a acoperi incapacitatea sistemului „socialist” de se adapta și de a asigura necesarul unui trai „normal” - NB, normal după ceea ce se înțelege azi, nu după normalul vremii, care se limita la supraviețuire.

- Pentru informarea celor care nu știu, TOATE cantitățile produse pentru comercializare (de la ace, la... brice) erau rezultatul unui calcul anterior al departamentelor de planificare, care estima de câte lucruri are nevoie un om într-o lună, într-un an, într-o viață. Aceasta era „planificarea” socialistă: Planificau de la numărul de papuci, șosete, chiloți, săpunuri, metri pătrați locuibili, până la numărul de copii. (Sunt din păcate destui care au trăit pe acea vreme și nu știu chestiile astea - ignoranța face ravagii și acum.)”, a mai scris Popa. 

Alimentele se dădeau pe bonuri și cartele (o persoană avea un sfert de pâine pe zi).

Un lucru interesant al analizei este că ”un salariat pe salariul minim de azi își poate „permite” mult mai mult decât la ce aveau acces securiții și „ștabii” de partid”. Probabil pentru că riscurile erau prea mari, dacă era prins cu valută și produse din străinătate putea să aibă de suferit. În plus, acestea se procurau foarte greu. 

Dacă aveți și alte exemple de prețuri de pe vremea comunistă, le puteți lăsa la rubrica de comentarii.

Comentarii Facebook