Actuala Clinică de Pediatrie 2 a aparținut soților Lengyel. În 1944, pierd totul în urma unui șantaj nazist - FOTO


Actuala clădire unde funcționează acum Clinica Pediatrie 2 a fost terminată în 1938 și găzduia atunci Sanatoriul de Ginecologie și Obstetrică al doctorului Miklos Lengyel.

Miklos Lengyel studiază chirurgia și obstetrică la Berlin și devenise asistentul profesorului Coriolan Tătaru, la Clinica Dermato-Venerologie din Cluj. În anul 1938 și-a inaugurat propriul Sanatoriu de ginecologie și obstetrică, pe strada Crișan de azi, din Cluj. Era un sanatoriu modern, cu parc, 80 de paturi, cu camere cu balcoane și terasă. Olga Lengyel era asistentă șefă și avea un birou în clădirea spitalului.

Olga Lengyel: asistentă medicală, scriitoare maghiară de origine evreiască, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, autoare a cunoscutei cărți Cuptoarele lui Hitler (Five Chimnel).

Tatăl Olgăi, Ferdinand Bernat-Bernard, era un mare industriaș, director al minelor de cărbune din Transilvania.

Olga Lengyel a urmat cursurile Universității de Medicină, după care s-a căsătorit cu medicul Miklos Lengyel, din această căsătorie născându-se doi copii, Arved și Thomas.

În anul 1944 aveau să vină vremuri grele pentru familia Lengyel. La începutul anului 1944, când soțul ei a fost chemat la sediul Gestapo-ului, Olga Lengyel, îngrijorată și dorind să-și salveze soțul, avea să cedeze șantajului unuia dintre angajații sanatoriului, doctorul Osvath, care îi ceruse să semneze două acte de închiriere, respectiv vânzare a sanatoriului și locuinței familiale. A doua zi soțul său a fost eliberat, dar medicul Osvath îi ocupase biroul și spitalul, iar casa trebuia să o elibereze cât mai repede. Planul familiei de a se refugia într-o ascunzătoare din casa lăptarului lor a eșuat și familia avea să fie deportată. Olga Lengyel a fost deportată împreună cu soțul, copiii și părinții săi la Auschwitz – Birkenau. Dintre membrii familiei, a fost singura supraviețuitoare a holocaustului. Conform relatării sale, în lagăr a făcut muncă de infirmieră.

După război, Olga s-a stabilit la Paris, unde și-a scris memoriile, Souvenirs de l'au-delà, care au mai fost apoi publicate în limba engleză în 1947 cu titlul I Survived Hitler's Ovens (Am supraviețuit cuptoarelor lui Hitler). Edițiile ulterioare ale cărții au fost redenumite Five Chimneys: A Woman Survivor's True Story of Auschwitz (Cinci coșuri de fum: Povestea adevărată a unei femei la Auschwitz). De asemenea, cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui Wiliam Styron, Alegerea Sofiei, ecranizat în anul 1982.

Olga Lengyel s-a căsătorit cu Gustav Aguire. Ulterior, s-a mutat la New York, unde a devenit cetățean american, înainte de a se stabili în Cuba în 1954. După revoluția comunistă din Cuba, Lengyel a revenit la New York, conform bjc.ro.

În clădire a funcționat Clinica Pediatrie 2, unde profesorul Nicolae Miu a reușit să ridice încă un corp în anii de după Revoluție.

Sursă fotografie:  oszk.hu

Comentarii Facebook