Miercuri 24 Aprilie

Wizz Air a prezentat un nou avion la Cluj, la împlinirea a 12 ani de activitate FOTO/VIDEO


Compania aeriană low-cost Wizz Air a împlinit 12 ani de activitate, iar CEO-ul companiei, Jozsef Varadi, a venit la Cluj-Napoca cu cel mai nou model de avion din flotă, un Airbus A321.

Acest model este cel mai eficient avion cu un singur culoar din lume, iar Wizz Air a primit prima lor astfel de aeronavă încă de anul trecut.

Flota companiei conține, în acest moment, 4 aeronave Airbus A321 și 63 aeronave Airbus A320.

La Cluj, compania activează pe 28 de rute, dintre care cea mai lungă este cea către Dubai, de 3681 km, iar 5 avioane deservesc aeroportul clujean, însă șeful companie anunță că vor mai fi repartizate și altele.

Din păcate, momentan, nu se va putea aduce și o aeronavă Airbus 321, deoarece pista nu este suficient de lungă.

Airbus A321 este cea mai eficientă aeronavă a noastră și ne va permite să reducem costurile și să oferim tarife mai bune. Va avea însă nevoie de o pistă mai mare decât cea de la Cluj. Am înțeles că orașul vrea să investească în extinderea ei și sperăm că acest tip de avion să zboare frecvent de la Cluj. Am comandat 147 de aeronave care vor fi alocate până în 2024. Vor fi multe ocazii să fie alocată și la Cluj”, a declarat CEO-ul Wizz Air, Jozsef Varadi.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Călin Tuluc, a spus, însă, că speră ca în 3 ani, când Wizz Air va împlini 15 ani de activitate, aceste avioane A321 să poată ateriza și la Cluj, prin prelungirea pistei până la 3.500 metri (de la 2.100 cât are acum).

Aeroportul din Cluj este a doua poartă de intrare din România. Ne preocupă dezvoltarea infrastructurii și sper ca atunci când se vor împlini 15 ani de activitate a Wizz Air să poată ateriza și avioanele A321 la Cluj și chiar unele aeronave din clase superioare”, a declarat și Călin Tuluc.

 

Trimiterea este spre zboruri transatlantice, care ar permite deschiderea de zboruri spre Statele Unite ale Americii.

Comentarii Facebook