Clujul sub COD GALBEN de vreme rea. Ce anunță meteorologii



Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod GALBEN pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.

Avertismentul de tip cod galben este valabil până marți dimineața, însă vremea va fi rea și miercuri în anumite zone.

În cursul zilei de luni, 22 septembrie şi în noaptea de luni spre marţi, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Totodată, marţi, 23 septembrie şi în noaptea de marţi spre miercuri, va ploua pe arii extinse în sud-estul ţării şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. În zona montană înaltă, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi mixte.

Comentarii Facebook