Vine canicula în Cluj-Napoca! Meteorologii anunță un val de căldură și aer greu de respirat. Urmează o săptămână cu temperaturi de foc
Clujenii încep săptămâna cu o zi toridă, marcată de soare arzător, vânt blând și temperaturi care se apropie periculos de pragul caniculei
Luni, 23 iunie, termometrele din municipiu vor urca până la 32 de grade Celsius. Începutul de sătpămână aduce deja primele semne ale verii în toată puterea ei.
Vremea va fi în general frumoasă, cu cer preponderent senin, dar nu sunt excluse înnorări trecătoare și locale, în special spre seară. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană a județului Cluj, dar nu suficient de puternic pentru a domoli căldura resimțită din plin la orele amiezii. Noaptea, temperatura minimă va coborî până la 14 grade Celsius, oferind o ușoară răcorire după ziua fierbinte.
Meteorologii anunță însă că acesta este doar începutul. Pe parcursul săptămânii, valorile termice vor continua să crească, ajungând până la 34 de grade Celsius, în timp ce disconfortul termic va fi tot mai accentuat. Deși începutul de săptămână aduce o atmosferă calmă și uscată, nu sunt excluse aversele și descărcările electrice în zilele următoare, mai ales spre sfârșitul săptămânii, în contextul instabilității atmosferice de vară.
Nici restul țării nu scapă de arșiță. Astăzi, meteorologii prognozează vreme caniculară în cea mai mare parte a teritoriului, cu disconfort termic în creștere și temperaturi maxime situate între 28 și 34 de grade Celsius. Cerul va fi senin în general, însă în nord-vestul țării, seara și noaptea pot apărea averse de vară și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în est, nord-vest și la munte.
0 Comentarii