Sfârșit de weekend cu vreme rea în toată țara. Câte grade anunță meteorologii pentru Cluj

Românii se pregătesc pentru o duminică mohorâtă, mai degrabă tomnatică decât primăvăratică! Pe 25 mai, temperaturile vor coborî simțitor sub valorile normale pentru această perioadă, iar instabilitatea atmosferică va domina aproape tot teritoriul

Cerul va fi acoperit în cea mai mare parte a țării, cu averse consistente în sud-est, centru și în zonele montane, dar și în alte regiuni. În masivele înalte, la peste 2000 de metri altitudine, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, un fenomen rar pentru final de mai.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vestul și sud-estul țării, atingând viteze de până la 45 km/h la rafală. Temperaturile maxime vor varia între 11 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 5 și 15 grade.

În Cluj-Napoca, vremea rămâne închisă, cu cer noros și șanse mari de ploaie pe tot parcursul zilei. Maxima abia va atinge 14 grade Celsius, iar minima nocturnă va coborî la 8 grade.

Nici începutul săptămânii nu vine cu vești mai bune: instabilitatea atmosferică persistă, iar maximele vor oscila între 16 și 18 grade, cu cer în continuare variabil spre noros și episoade de ploaie în mai multe regiuni.


Comentarii Facebook