Ro-Alert de COD ROȘU în județul Cluj: Furtună violentă cu ploi torențiale, grindină și vânt puternic în trei zone din județ
Clujul nu scapă de vremea extremă: Un alt mesaj Ro-Alert a fost emis, de data aceasta pentru COD ROȘU de fenomene meteo extreme, valabil până la ora 17:45
Zonele vizate sunt Apahida, Cojocna și Căianu, unde se așteaptă condiții de vreme severă imediată. Conform datelor transmise de ISU Cluj, furtuna va aduce averse torențiale cu acumulări de peste 35–50 l/mp, grindină de dimensiuni medii, cu bucăți de gheață de 2-4 cm, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale ce pot atinge 50–70 km/h.
Autoritățile avertizează că aceste fenomene pot provoca daune materiale semnificative și pot pune în pericol viața oamenilor, motiv pentru care populația este îndemnată să ia măsuri de protecție.
În ciuda intensității fenomenelor anunțate, ISU Cluj a precizat că, până la ora transmiterii mesajului, nu a fost înregistrată nicio solicitare de intervenție din partea cetățenilor afectați.
3 Comentarii