Meteorologii anunță lapoviță, ninsoare și polei în mai multe regiuni ale țării. Cum va fi vremea la Cluj


Meteorologii avertizează că în perioada 22 noiembrie, ora 10 – 24 noiembrie, ora 10, țara se va confrunta cu precipitații semnificative, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, dar și cu depuneri de polei. În zonele montane înalte, stratul de zăpadă se va depune din nou, iar temperaturile vor continua să scadă.

Potrivit specialiștilor, cele mai mari cantități de apă se vor acumula în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și vestul Carpaților Meridionali, unde local se pot strânge între 20 și 30 l/mp, iar izolat peste 40 l/mp.

Sâmbătă, ploile revin la Cluj, iar temperaturile vor scădea semnificativ față de începutul săptămânii. Maxima zilei va ajunge la 6°C în jurul orei 12:00, în timp ce minima este estimată la 4°C în jurul orei 19:00, prognozând o zi cu vreme capricioasă.

„De sâmbătă noaptea (22/23 noiembrie) local în Câmpia de Vest, în Transilvania și în nord-vestul Moldovei vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat depuneri de polei, apoi va ninge slab. La munte, treptat, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste”, precizează ANM.

Meteorologii anunță lapoviță, ninsoare și polei în mai multe regiuni ale țării. Cum va fi vremea la Cluj 

Vântul va avea intensificări de 45–50 km/h în regiunile sud-estice, iar noaptea și în nord-vestul și centrul teritoriului. În zona înaltă a Carpaților Meridionali se vor înregistra rafale de 80–90 km/h. Vremea se va răci semnificativ sâmbătă în vest, nord și nord-est și duminică în restul țării, cu temperaturi minime negative, în special în jumătatea vestică.

Pentru intervalul 22 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 10, ANM a emis o avertizare cod galben pentru județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu, unde precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar cantitățile de apă vor atinge 25–30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.

Comentarii Facebook