Clujul intră sub avertizare meteo! Se anunță COD GALBEN de vânt și ninsori.Temperaturile scad considerabil


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare bruscă a vremii în România, cu răcire accentuată, ploi, intensificări ale vântului și ninsori consistente la munte. Intervalul vizat este 20 aprilie, ora 10:00 – 23 aprilie, ora 10:00, perioadă în care vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a țării.

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade de ploi în special luni și în noaptea de luni spre marți în Maramureș, nordul Crișanei, Transilvania și Moldova, iar marți și miercuri precipitațiile se vor extinde în regiunile sudice și centrale. Local, vor fi averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, izolat chiar peste 25–35 l/mp. Există și risc de grindină pe arii restrânse. 

skposkposoa.png

La munte, situația devine și mai severă: la altitudini de peste 1.400 de metri, precipitațiile se vor transforma treptat în ninsoare, iar stratul depus va ajunge în unele zone la peste 20–25 cm, în special în Carpații Meridionali. În Carpații Orientali și Carpații de Curbură sunt, de asemenea, așteptate ninsori consistente.

Vântul va avea intensificări în mare parte din țară, cu viteze de 40–55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 70–80 km/h, atingând temporar chiar 90–100 km/h în zonele înalte din Apuseni, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

Pentru ziua de luni, între 12:00 și 22:00, ANM a emis cod galben de vânt pentru mai multe regiuni, inclusiv Dobrogea, vestul și sudul Olteniei și părți din Transilvania. În paralel, temperaturile vor scădea semnificativ, iar marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această perioadă, cu posibile episoade de brumă în zonele nordice și depresionare. 

sokdopakdaopska a.png

Comentarii Facebook