Clujul, în calea furtunii! Meteorologii avertizează: urmează ore de coșmar cu ploi torențiale și rafale de vânt de până la 70 km/h


Avertizare de vreme severă în Cluj și în restul Transilvaniei: urmează ploi torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 17 iulie, o avertizare de tip Cod Galben de vreme severă, valabilă pentru Cluj-Napoca și întreaga regiune a Transilvaniei. Avertizarea intră în vigoare astăzi la ora 12:00 și este valabilă până în noaptea de joi spre vineri, la ora 03:00.

Vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată, anunță meteorologii. Clujenii sunt sfătuiți să fie precauți în fața unui episod de vreme extremă ce poate aduce ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de vânt între 50 și 70 km/h, dar și grindină, pe alocuri.

Conform avertizării transmise de ANM, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se pot înregistra cantități importante de precipitații, între 20 și 30 de litri pe metrul pătrat, iar în unele zone, izolat, chiar peste 40-50 de litri pe metrul pătrat.

„În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină”, se arată în mesajul transmis de ANM.

De asemenea, meteorologii subliniază că astfel de fenomene pot apărea și în restul țării, dar izolat.

Recomandări pentru populație:

  • Evitați deplasările pe timpul furtunilor
  • Nu parcați mașinile sub copaci sau în zone expuse riscului de grindină
  • Fiți atenți la posibilele acumulări de apă pe carosabil
  • Redacția noastră va urmări evoluția situației meteo și va reveni cu informații actualizate dacă vor fi emise noi alerte.

Screenshot 2025-07-17 at 10.47.36.png

Comentarii Facebook