Clujenii mai așteaptă toamna! Vreme de vară în septembrie, iar căldura se poate întinde până în octombrie
Toamna începe cu „arome” de vară în Cluj-Napoca, unde temperaturile se mențin peste valorile obișnuite pentru această perioadă. Meteorologii estimează că luna septembrie va fi mai caldă decât în mod normal, iar tendința de temperaturi ridicate s-ar putea păstra până la începutul lunii octombrie.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat că cele mai recente estimări pentru perioada 7 septembrie - 5 octombrie indică temperaturi medii peste normele climatologice.
„Prima lună de toamnă și chiar și octombrie, deja statistica ne arată că vorbim mai degrabă de vară”, a declarat Elena Mateescu.
Pentru începutul săptămânii, vremea va fi în general frumoasă și calmă, cu temperaturi maxime cuprinse între 25 și 32 de grade Celsius. Temperaturile vor avea mici variații de la o zi la alta, însă valorile vor rămâne ridicate pentru această perioadă.
Mai mult, miercuri, în vestul țării, temperaturile ar putea urca din nou spre pragul caniculei, fiind prognozate valori de 34-35 de grade Celsius în Câmpia de Vest.
Recorduri de temperatură la început de septembrie
Căldura neobișnuită a începutului de toamnă a adus deja noi recorduri. Potrivit directorului ANM, data de 5 septembrie a fost cea mai caldă zi de 5 septembrie de când se fac măsurători meteorologice în România, fiind înregistrate recorduri la 69 de stații meteorologice.
La Drobeta-Turnu Severin s-au înregistrat 38 de grade Celsius, iar în Capitală 34 de grade. Și dimineața de 6 septembrie a venit cu temperaturi minime record la două stații, Calafat și Băilești.
Spre finalul săptămânii sunt așteptate și precipitații, însă meteorologii nu estimează cantități suficiente pentru a recupera deficitul de apă acumulat în ultimele luni. România a traversat șase luni consecutive, din martie până în august, cu precipitații sub mediile lunare, iar în prezent există în continuare zone afectate de secetă pedologică extremă și secetă hidrologică.
Chiar și cantități de 20-30 de litri pe metru pătrat ar putea fi importante pentru agricultură, în special pentru lucrările agricole de toamnă și însămânțarea culturilor.
„Prima lună de toamnă și chiar și octombrie (...) vorbim mai degrabă de vară”, a mai explicat Elena Mateescu, subliniind că vestul țării, care a fost una dintre cele mai călduroase regiuni în vara lui 2026, va rămâne în perioada următoare printre zonele cu temperaturi ridicate.
În ceea ce privește iarna, meteorologii spun că este încă prea devreme pentru o prognoză precisă. Statisticile ultimilor ani indică însă o tendință către ierni mai blânde și cu cantități mai reduse de precipitații.
0 Comentarii