A trăi ca-n sânul lui Avram - De unde vine expresia și ce înseamnă


”A trăi ca-n sânul lui Avram” este o expresie folosită de mulți atunci când le merge bine. Expresia înseamnă ”a fi în elementul tău, a o duce bine”.

De unde vine expresia ”A trăi ca-n sânul lui Avram”

Expresia își are originea într-un paragraf din Evanghelie, care spune că săracul Luca a murit iar apoi a fost dus în sânul lui Avraam, adică în Rai. Acesta era considerat părintele tuturor credincioșilor. 

Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in supţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, cari cădeau de la masa bogatului; pînă şi cînii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta. Fiule, i-a răspuns Avraam, adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată. Bogatul a zis: Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Avraam a răspuns: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Nu, părinte Avraame, a zis el, ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi. Şi Avraam i-a răspuns: Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi“. (Luca 16:19-31)

Savantul român Simion Mehedinţi a adus și el explicații: ”Vorba asta trebuie înţeleasă astfel: nu doar că Lazăr a intrat în sânul lui Avraam, cum ai băga un măr în sân, ci numai s-a culcat pe sânul lui... Cei vechi aveau obiceiul să stea la masă culcaţi, căci scaunele sunt o născocire nouă. La început, oamenii stăteau pe pământ, când se odihneau şi când mâncau; aşa că, stând aplecaţi, capul unora se rezema uneori pe braţele şi pe sânul vecinului. Lazăr, aşadar, stând alături de Avraam, care era în capul ospăţului, se rezema pe sânul lui”, potrivit lui Simion Mehedinţi.

Comentarii Facebook