A început Săptămâna Patimilor! Tradiţii şi obiceiuri, când se spală şi se face curăţenie


Săptămâna Patimilor este ultima şi, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. A început în Duminica Floriilor și se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv pe 15 aprilie.

Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului. În Marţea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri şi se fac treburile grele pe lângă casă.

Potrivit tradiției, Marţea Mare este ultima zi când se spală şi se face curăţenie generală în gospodării. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră. În această zi se vopsesc ouăle.

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Vinerea Mare este cunoscută și ca Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă. În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului.

Credincioșii trec pe sub masă pentru a simboliza suferința prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii. Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște.

De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. În Săptămâna Mare este bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.

Comentarii Facebook