Duminica 10 Noiembrie

Muzeul special din Ardeal, care poate fi vizitat doar la cerere! E unic în Europa/Aici ajung vizitatori din toate colțurile lumii


Muzeul Mamei din Petrila, Hunedoara, unic în România și în Europa, a fost inaugurat în 2012 și este o destinație care merită atât promovată, cât și vizitată. Deși numărul vizitatorilor nu este mare, an de an, oameni din toate colțurile lumii, inclusiv din Australia, ajung să-i treacă pragul.

i3.jpg

Pe strada Vulturului din oraşul Petrila, se află o clădire ce aparţine familiei Barbu. Este Muzeul Mamei sau Mother’s Museum, un loc la care este destul de greu să ajungi fără să ceri ajutorul cuiva, deoarece casa care-l găzduieşte este situată pe o stradă ascunsă în spatele blocurilor de la şosea.

Muzeul Mamei a fost înființat de artistul petrilean Ion Barbu, în memoria mamei sale, fiind amenajat chiar în casa în care a copilărit. Acest muzeu este unul aparte, care te duce cu gândul la copilărie și mamă, încă de la intrare. Muzeul mamei, păstrează vie memoria Virginiei Barbu, mama artistului, prin fiecare obiect și fotografie.

i.jpg

Imediat după martea mamei sale, Ion Barbu, împreună cu cei frații săi, a decis să transforme locuința într-un muzeu de dedicat celei mai iubite ființe de pe pământ, mama. Colecția cuprinde, în mare parte, obiecte din familie, dar a fost îmbunătățit și cu diferite donații din partea unor oameni de cultură, poeți, scriitori și artiști. Exponatele donate, fac, de asemenea, referire la mamele lor.

Cei care aleg să viziteze Muzeul Mamei trebuie să știe că exponatele nu sunt umbrite de vitrine din sticlă. Aici, totul poate fi atins, obiectele sunt la vedere, cărţile pot fi răsfoite, iar unele fotografii ne aduc aminte de personaje celebre.

Având în vedere că muzeul este unul privat, acesta poate fi vizitat doar la cerere. Mai exact, cei care doresc să viziteze acest muzeu trebuie să lase un mesaj pe pagina de Facebook Mother’s Museum, prin care să își anunțe intenția de a-l vizita, iar gazdele le vor răspunde, scrie gohunedoara.com. 

i.jpg

Comentarii Facebook