La doar o aruncătură de băț de Cluj se află o comoara ascunsă care pare desprinsă din basme. Vezi unde se află acest refugiu uitat de lume
La granița dintre Cluj și Maramureș, dintr-o stâncă acoperită de mușchi, pornește la drum una dintre cele mai misterioase și frumoase ape ale Ardealului - Iza
Puțini știu că acest râu legendar, care străbate sate maramureșene pline de tradiție, se naște într-un colț de pădure, într-un loc numit Izbucul Izei, o adevărată minune naturală, ascunsă de ochii lumii.
Aici, din adâncurile muntelui, izvorăște o apă limpede ca sticla, într-un decor în care timpul pare să fi încremenit. Izbucul, o formă rară de izvor carstic, iese cu forță dintr-o peșteră mică, săpată în calcar, într-un vuiet liniștit și hipnotic. Locul e sălbatic, neatins, cu o liniște care îți pătrunde în piele și îți șterge grijile. Nu există panouri luminoase, nu sunt tarabe sau grupuri de turiști gălăgioși. Doar pădure, stâncă, apă și cer.

Ca să ajungi acolo, trebuie să părăsești asfaltul și sămergi pe drumurile din zona Călinești - Săliștea de Sus, sau, dinspre Cluj, să o iei către zona Munților Țibleș. Traseul nu este greu, dar tocmai discreția lui face ca acest loc să fie atât de special. Aici, fiecare pas este o descoperire. Fiecare sunet e viu. Și fiecare clipă te conectează cu ceva profund, cu ceva ce rareori mai simțim în orașe.

Izbucul Izei nu e doar un punct geografic, e o emoție. E un loc în care te poți duce să te așezi pe o piatră, cu bocancii udați de rouă, și să privești cum natura reușește, din nou, să-ți amintească de ce merită să o cauți. Un colț de Românie neatinsă, unde o apă își începe povestea, iar tu o poți urmări din prima clipă.

1 Comentariu