Cea mai cunoscută stațiune din Ardeal rămâne în topul destinațiilor balneare din România! Cât plătesc turiștii pentru cazare în „mica Elveție”


Situată în inima Transilvaniei, Sovata s-a impus ca una dintre cele mai cunoscute și apreciate stațiuni balneare din România, atrăgând vizitatori din întreaga țară și din străinătate. 

Este destinația de care ne bucuram odinioară, alături de părinți și bunici, dar și locul spre care ne îndreptăm în prezent, ori de câte ori avem nevoie de un moment de relaxare, mai ales că Sovata se numără printre orașele cu cel mai ozonat aer din țară, fiind considerată, pe bună dreptate, mica noastră Elveție. 

Desigur, lacul Ursu este principala atracție a stațiunii Sovata. Cunoscut drept „Marea Moartă a Europei”, Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume, este bogat în sare, minerale și oligoelemente cu proprietăți terapeutice foarte puternice. 

Apa sărată are un efect antiinflamator și antibacterian, fiind utilă inclusiv pentru inhalațiile care curăță aparatul respirator și ameliorează efectele alergiilor. Pe lângă proprietățile vindecătoare ale apelor termale, terapeuții folosesc în centrele spa și nămolul pentru tratarea reumatismului și a altor afecțiuni ce țin de sistemul osos și muscular. 

Sovata este recunoscută și pentru prețurile sale accesibile: în stațiune se fac tratamente la cele mai înalte standarde pentru o varietate de condiții medicale, iar tarifele sunt mai mici decât la spa-urile din țări precum Ungaria, Franța, Austria. 

O noapte de cazare la vilele de aici pornește de la 170 de lei pe noapte și poate ajunge la 600 de lei în cazul hotelurilor de patru stele, pentru o cameră pentru două persoane. În speranța să atragă turiști, unele hoteluri pregătesc de 1 iunie și pachete speciale, prețurile pentru acestea pornesc de la 1050 de lei.

Comentarii Facebook