VIDEO. Electricieni din Cluj, trimiși de urgență în Apuseni: 120 de oameni au tăiat vegetația de lângă liniile electrice, pe un tronson de 18 kilometri

Electricieni din Cluj, trimiși în Apuseni: peste 120 de oameni au tăiat vegetația de lângă liniile electrice, pe 18 kilometri

Peste 120 de electricieni, silvicultori, angajați ai primăriilor și ai altor instituții au lucrat, miercuri, în Munții Apuseni, la o acțiune amplă de toaletare a vegetației crescute în apropierea liniilor electrice. Printre ei s-au aflat și electricieni din Cluj, chemați în sprijin alături de colegi din Alba și Mureș.

Intervenția s-a desfășurat pe raza a trei comune din Alba – Bucium, Mogoș și Întregalde – și a vizat un tronson de aproximativ 18 kilometri al liniei electrice aeriene LEA 20 kV. Acțiunea a fost coordonată de Instituția Prefectului – județul Alba.

Potrivit reprezentanților prefecturii, este cea mai extinsă linie care traversează zone împădurite din județ și cea care a produs, de-a lungul anilor, cele mai multe defecțiuni tehnice provocate de vegetație. Din cei peste 120 de oameni prezenți la fața locului, 60 au fost electricieni aduși din trei județe: Alba, Cluj și Mureș, a precizat directorul general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), Mihaela Suciu.

„Abia atunci când nu au curent înțeleg că trebuie să ne ajute”

Șefa DEER a explicat că problema nu ține doar de distribuitor, ci și de proprietarii de terenuri și de ocoalele silvice private care refuză accesul echipelor.

„Se știe că avem o problemă în județele cu zonă preponderent muntoasă, pentru că liniile nu sunt toaletate, nu neapărat din vina distribuitorilor, ci mai mult – noi încercăm să schimbăm legea ocolului silvic, avem o inițiativă deja – din vina proprietarilor, ocolurile silvice private, proprietarii privați de terenuri care nu înțeleg că este în beneficiul lor. Abia atunci când nu au curent, atunci înțeleg că trebuie să ne ajute sau să ne permită accesul să defrișăm”, a declarat Mihaela Suciu.

Ea a adăugat că în județul Alba s-a ajuns la un grad de peste 55% de defrișare și toaletare a zonelor cu vegetație din apropierea rețelelor.

Promisiune făcută în ianuarie, când 50.000 de oameni au rămas fără curent

Acțiunea de miercuri nu a fost prima, dar a fost cea mai amplă de până acum.

„În ianuarie, când am avut peste 50.000 de utilizatori nealimentați, am fost cu peste 200 de electricieni în zonă ca să remediem problemele și atunci am promis că vom reveni. Ar trebui să înțeleagă locuitorii că avem nevoie de sprijinul lor, în primul rând de sprijinul proprietarilor de a ne da acces pe teren sau să ne sesizeze în momentul în care realizează că este necesară intervenția noastră”, a spus directorul general al DEER.

Prefectul de Alba, Nicolae Albu, a precizat că intervenția face parte dintr-un program pornit în luna martie, după avariile majore de la începutul anului, când vremea și vegetația crescută lângă rețele au lăsat peste 50.000 de utilizatori din județ fără energie electrică.

După acele evenimente, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a aprobat un plan de măsuri pentru reducerea riscului ca astfel de incidente să se repete.

Comentarii Facebook