Teroare în familie în miez de noapte! Un bărbat beat a amenințat că incendiază casa! Polițiștii au intervenit de urgență


La data de 19 aprilie 2026, în jurul orei 00:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost sesizați cu privire la faptul că, la un imobil din localitatea Vălenii de Mureș, ar fi avut loc un conflict în familie, în cadrul căruia o persoană ar fi amenințat că incendiază locuința.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un bărbat de 43 de ani, aflat în stare de ebrietate, manifestând un comportament recalcitrant și refuzând să se legitimeze. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție. 

Teroare în familie în miez de noapte! Un bărbat beat a amenințat că incendiază casa! Polițiștii au intervenit de urgență

„Din primele verificări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi avut un comportament agresiv verbal, fără a se înregistra acte de violență fizică. În acest context, acesta și-ar fi amenințat soția cu acte de violență și ar fi făcut afirmații privind posibile acțiuni de autovătămare, precum și că ar incendia locuința. Ulterior, acesta ar fi incendiat articole de îmbrăcăminte proprii și diverse hârtii, în curtea imobilului”, au transmis polițiștii. 

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică, pentru protejarea soției acestuia, o femeie de 26 de ani, și a celor trei copii minori. Bărbatul a fost transportat la o clinică de psihiatrie, pentru investigații de specialitate, fiind internat.


Comentarii Facebook