Prejudiciu uriaș din bani publici! O contabilă a furat de la o școală și o grădiniță peste 350.000 de lei


O contabilă de la o școală și o grădiniță a reușit să-și umple conturile bancare cu suma de 353.000 de lei pe parcursul a aproape trei ani, ea fiind reținută pentru delapidare. 

Totul s-a întâmplat în Sibiu în perioada ianuarie 2022 - noiembrie 2024. Femeia, în vârstă de 56 de ani, și-ar fi însușit în interes personal, pe nedrept, mai multe sume de bani din conturile celor două unități

Ea ar fi disimulat transferurile în plata unor facturi fictive emise de o societate pe care sibianca o administrează, reprezentând așa-zise servicii sau bunuri furnizate de către societatea deținută de aceasta în favoarea celor două unități de învățământ, care, în realitate, nu au fost prestate sau furnizate.

„De asemenea, sumele de bani ar fi fost delapidate și prin neachitarea în totalitate a obligațiilor salariale cu poprire la sursă către bugetul de stat. Astfel, femeia ar fi efectuat 132 de tranzacții financiare nejustificate prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 353.000 de lei', au transmis oamenii legii. 

Potrivit IPJ Sibiu, în timpul perchezițiilor efectuate în municipiile Sibiu și Drăgășani, 'au fost ridicate mai multe telefoane, medii de stocare, sume de bani și documente, notează agerpres.ro. 

Fotografie cu caracter ilustrativ 


Comentarii Facebook