O femeie a fost ucisă cu bestialitate de către partenerul ei recidivist, după o ceartă aprinsă. Cazurile de femicid iau amploare
Un nou caz cutremurător de violență domestică a avut loc în județul Brașov, unde o femeie de 30 de ani din comuna Vulcan a fost ucisă chiar de bărbatul alături de care trăia. Autorul, un bărbat de 40 de ani, cu un trecut marcat de fapte violente, a fost arestat preventiv pentru violență în familie sub forma omorului calificat.
Crimă în miez de noapte, în propria locuință
Tragedia s-a produs în noaptea de 14 spre 15 octombrie, în locuința comună a celor doi, din localitatea Vulcan. Potrivit procurorilor, bărbatul i-ar fi luat viața femeii cu un cuțit găsit la fața locului, în urma unui conflict spontan. Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile după ce au auzit țipete și zgomote venind din locuința celor doi.
„Din cercetările efectuate până în prezent de procuror, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Braşov - Serviciul de investigaţii criminale, a rezultat că, în noaptea de 14/15 octombrie, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a suprimat viaţa concubinei sale, în vârstă de 30 de ani, cu un cuţit găsit la faţa locului, în locuinţa comună din localitatea Vulcan.”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, conform Digi24.
Ucigașul este un recidivist periculos
Cazul este cu atât mai grav cu cât autorul crimei era recidivist, cunoscut de autorități pentru fapte similare. În urmă cu zece ani, bărbatul fusese condamnat pentru tentativă de omor calificat, dar și pentru alte infracțiuni violente. La momentul crimei, se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, în urma unei condamnări pentru furt calificat.
Ucigașul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul a fost reținut la scurt timp după comiterea crimei, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Autoritățile urmează să stabilească exact circumstanțele în care a avut loc crima, însă cazul ridică din nou semne de întrebare cu privire la protecția reală a femeilor în fața agresorilor recidiviști și la lipsa unor măsuri preventive eficiente.
Femicidul, o realitate tot mai prezentă în România
Cazul din Vulcan se adaugă unei liste tot mai lungi de femicid, crime în care femeile cad victime ale partenerilor de viață. Deși statisticile arată o creștere îngrijorătoare a numărului de femei ucise de partenerii lor, măsurile de protecție și intervenție rămân insuficiente.
1 Comentariu