Luni 3 Octombrie

FOTO - Elevii mai multor școli din Bistrița au primit cornuri mucegăite. Protecția Consumatorului demarează o anchetă


Protecţia Consumatorilor anchetează distribuirea unor cornuri mucegăite în mai multe școli din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. 

Comisarul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a fost sesizat cu privire la distribuirea unor cornuri mucegăite, la sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe şcoli din municipiul reşedinţă, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de către şeful CJPC, Stelian Dolha.

Mai multe cornuri mucegăite, oferite copiilor

Prima reclamație din partea unui părinte a fost depusă joia trecută, 8 septembrie, la CJPC, pentru un corn  cu urme de mucegai care se afla în ultima zi de valabilitate, urmând ca luni, 12 septembrie, părintele unui alt copil, de la o altă școală din Bistrița, să se prezinte cu trei cornuri mucegăite pe care unitatea de învățământ le-ar fi distribuit vineri, 9 septembrie, la o zi după ce acestea ar fi expirat. 

De asemenea, în cursul zilei de vineri, mama unui elev de la o a treia unitate de învăţământ din Bistriţa a semnalat printr-o postare pe o reţea de socializare faptul că există urme de mucegai pe cornul primit de la şcoală.

Protecția Consumatorului face verificări

În urma acestor sesizări, şeful CJPC Bistriţa-Năsăud a purtat discuţii, în cursul zilei de luni, atât cu administratorul firmei de panificaţie din Baia Sprie, cât şi cu inspectorul şcolar general şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, urmând să fie cerut sprijinul colegilor din Maramureş pentru o verificare la sediul societăţii comerciale.

dolha cornuri 1.jpeg

Şeful Protecţiei Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha

Ancheta este în desfăşurare încă, pentru că urmează un control la sediul firmei şi la fabrică de către colegii din Maramureş, pentru că este în raza lor de competenţă. (…) Ai mei au fost în control şi la (şcoala gimnazială – n.r.) Lucian Blaga, şi la Liceul cu Program Sportiv, unde spun că, în mare, condiţiile de depozitare sunt bune”, a declarat Şeful Protecţiei Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, potrivit Agerpres.

Şeful Protecţiei Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a menţionat că, din discuţia purtată luni cu administratorul firmei de panificaţie, a reieşit faptul că societatea distribuie cornuri în judeţ în zilele de luni şi marţipentru primele trei zile ale săptămânii, iar joi şi vineri, potrivit contractului, sunt distribuiţi biscuiţi, astfel că trebuie lămurit de ce cornurile au ajuns la copii abia joia şi vinerea trecută.

Sursa foto: Bistrițeanul


Comentarii Facebook