Un clujean a pătruns noaptea pe geam în casa victimelor sale! Avea două ordine de protecție pe numele său: A rămas în casă timp de 4 ore
Două ordine de protecție încălcate în aceeași noapte: bărbat trimis în judecată la Gherla după ce ar fi intrat prin efracție în casa persoanelor pe care nu avea voie să le apropie
Un bărbat va fi judecat de Judecătoria Gherla după ce, în noaptea de 16 mai, ar fi forțat geamul unei locuințe și ar fi rămas înăuntru peste patru ore, deși două ordine de protecție diferite îi interziceau să se apropie la mai puțin de 100 de metri de casă și de cei doi locatari. Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, bărbatul ar fi pătruns în imobil în jurul orei 00.00, forțând un geam, și ar fi rămas acolo până spre ora 4.30. La acea oră ar fi fost descoperit în interior de una dintre persoanele vătămate.
Prin această pătrundere ar fi fost încălcat un ordin de protecție emis pe 31 iulie 2025 de Judecătoria Gherla, valabil 12 luni, prin care inculpatul avea obligația de a păstra o distanță de minimum 100 de metri față de locuință.
În momentul în care a fost identificat înăuntru, ar fi încălcat și un al doilea ordin de protecție, emis pe 16 aprilie 2026 și valabil cinci luni, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de cele două persoane vătămate.
Pe lângă cele două infracțiuni de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, procurorii i-au reținut și o acuzație de distrugere: ar fi desprins o clanță de la geamul forțat și ar fi zgâriat ușa de acces în locuință.
Procesul începe pe 18 septembrie
În procedura de cameră preliminară, nici inculpatul, nici persoanele vătămate nu au formulat cereri sau excepții privind legalitatea urmăririi penale, iar judecătorul nu a ridicat excepții din oficiu.
Prin urmare, instanța a constatat legalitatea sesizării, a probelor și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății. Primul termen a fost fixat pe 18 septembrie 2026, dată la care părțile vor fi citate. Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Judecătorul a mai stabilit un onorariu de 821 de lei pentru avocatul din oficiu al inculpatului, plus 139,04 lei cheltuieli de transport, sume avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.
0 Comentarii