Fostul judecător Cristi Danileț acuză cenzura din justiție: „Am plecat din sistem de frică! În România nu e normal să spui adevărul, mai ales în public”
În cadrul întâlnirii organizate de Facultatea de Studii Europene cu tema ”Justiția, încrederea în stat și securitatea națională” au fost prezenți câțiva cunoscuți foști magistrați: Andrea Chiș și Cristi Dănileț, foști membri CSM și Crin Bologa, fost șef al DNA.
Fostul judecător Danileț a prezentat cenzura pe care conducătorii instituțiilor juridice au instituit-o asupra judecătorilor, inclusiv la Cluj
După ce a subliniat că vorbitorii prezenți nu sunt implicați politic, nu sunt avocati și nu s-au pus de acord asupra a ceea ce vor discuta în cadrul întâlnirii, Danileț a prezentat modul în care li s-a interzis judecătorilor să se exprime public pe orice temă.
„In Romania nu e normal sa spui adevarul si mai ales nu public. Și mai ales dintr-un sistem al nostru în care noi suntem învățați cu Omerta, legea tăcerii. N-avem voie să spunem ceva public daca nu ni se dă voie.
Ani de zile mi s-a spus aici la Cluj că nu am voie să vorbesc, doar președintele Tribunalului sau al Curții de Apel au voie. Iar dupa ce ani de zile ni s-a spus că doar șeful nostru are voie să vorbească în locul nostru, s-a inventat o așa numită „obligație de rezervă” pentru magistratii romani.” a spus Danileț.
El a subliniat că această interdicție a fost atât de vag formulată încât interzicea orice ar fi putut declara public un magistrat:
„Nimeni nu stie ce inseamna această obligație de rezervă. Orice spuneam, mi se reproșa că mi-am încălcat obligația de rezervă.
- Am voie sa postez că-mi tai gardul? Eu sunt atehnic, eram mândru când am făcut asta pentru prima oară. Răspunsul e NU!
- Pot să critic un politician care ataca justitia ? Mi s-a spus că NU.
- Pot să critic un șef? De asemenea, NU.
Atunci am întrebat ce am voie și mi s-a dat de înțeles ceva de genul: „Nu stim ce ai voie să spui, dar o să îți spunem când o să încalci obligația de rezervă”
Danileț: „Am plecat din sistem de frică! Aveam 10 acțiuni disciplinare”
Cristi Danileț spune că doar după plecarea din justiție poate vorbi fără teamă.
„Noi acum putem să vorbim liber pentru că am plecat din sistem. Eu am plecat din sistem de frică. Avem deja 10 acțiuni disciplinare, din care 4 au avut succes. Am câștigat o acțiune la CEDO și alte 3 la Curtea Suporemă din România. Nu mai puteam răbda . Cât să mai stau să fac pe martirul?
Asa a mers justitia, din epoca lui Dragnea si a lui Tudorel Toader. Aș vrea să și numim niște personaje, pentru că răul ăsta are și câte un nume. Tudorel Toader, Lia Savonea, Liana Arsenie, sunt niște nume care ne-au făcut praf sistemul de justiție.” a declarat fostul judecător.
Înregistrarea integrală a dezbaterii poate fi vizionată aici
0 Comentarii