Miercuri 11 Decembrie

Fată de 16 ani, răpită de trei tineri din fața unui magazin din Cluj! Unul dintre agresori voia să o ia de soție: „Vrei să fii nevasta lui Mutu”


O fată de 16 ani din localitatea Urișor, județul Cluj, a fost răpită de trei tineri din fața unui magazin. Unul dintre ei își dorea să o ia de nevastă, iar ceilalți doi au încercat să-l ajute într-un mod straniu. 

Povestea s-a sfârșit joi, 28 noiembrie, cu o condamnare cu suspendare la 2 ani și 6 luni, în cazul unui tânăr, iar ceilalți doi, pentru că erau minori la data săvârșirii faptei s-au ales cu aplicarea unei măsuri educative a supravegherii pe o durată de 6 luni. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj este definitivă. 

Incidentul, în urma căruia tinerii au fost găsiți vinovați de săvârşirea infracţiunii infracțiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal, a avut loc la data de 13 ianuarie 2023, în jurul orelor 19:15. 

Cei trei au așteptat să se lase întunericul, apoi au urmărit-o pe adolescentă care se plimba cu alte două fete. În momentul în care victima a rămas singură, doi dintre ei s-au năpustit asupra fetei și au forțat-o să urce într-o mașină. Din interior, a fost trasă pe bancheta din spate de cel care voia să o ia de nevastă. În ciuda faptului că tânăra nu a vrut să se urce în mașină, a țipat și le-a spus agresorilor că nu vrea să se căsătorească, nimeni nu a ținut cont de părerea ei. 

La un moment dat, a oprit o maşină de culoare închisă, s-au deschis ambele uși din față și au coborât doi bărbați. Persoana vătămată a declarat că i-a recunoscut pe aceştia ca fiind: şoferul inculpatul (zis Hunyo), care a împins-o din spate spre mașină, iar din partea dreaptă față a coborât inculpatul care a prins-o de păr și a tras-o spre maşină, iar uşa spate dreapta a fost deschisă din interior de către inculpatul (zis Mutu) care a prins-o de spate și a tras-o pe banchetă, potrivit declarației persoanei vătămate”, au reținut anchetatorii. 

Adolescenta susține că pe tot parcursul drumul le-a spus răpitorilor ei că nu vrea să se mărite și că vrea sa plece acasă. Mai mult, la un moment dat i s-a făcut rău din cauza mirosului din maşină și a vitezei. 

Minora a relatat că șoferul mașinii s-a îndreptat spre Dej, apoi au ajuns în Poienile de Sub Munte din județul Maramureș, un sat aflat aproape la granița cu Ucraina. Însă, nici nu a apucat să coboare din mașină pentru că unul dintre tinerii care au răpit-o a fost sunat de o persoană care i-a spus că trebuie să se întoarcă de urgență. Astfel, după alte câteva ore, fata de 16 ani a ajuns la Poliția Municipiului Dej, de unde a fost preluată de tatăl său. 

După aproximativ o oră sau două, tânăra a ajuns în localitatea Poienile de Sub Munte, însă nu au apucat să coboare din maşină, deoarece unul dintre băieți a vorbit la telefon cu cineva şi le-a spus că trebuie să se întoarcă acasă. După aceasta toți patru s-au întors, cu aceeaşi mașină, au parcat în fața  Poliției Municipiului Dej, de unde persoana vătămată a fost preluată de tatăl său.”, a reținut instanța. 

Minora a declarat că pe tot parcursul drumului nu a fost atinsă de nici unul dintre inculpați, doar au schimbat replici respectiv, ei au întrebat-o dacă vrea să se mărite, iar aceasta susținea că nu dorește acest lucru. 

Unul dintre răpitori a declarat în fața instanței că, în momentul în care au coborât din mașină au întrebat-o „vrei să fii nevasta lui mutu”, dar tânăra nu a răspuns nimic, moment în care a împins-o spre maşină, iar „pețitorul ei” a tras-o pe bancheta din spate.

Comentarii Facebook