Doi câini au început bătaia și stăpânii au terminat-o! Un clujean a lovit două persoane cu capul și pumnul după o încăierare între animalele acestora
Un bărbat din Cluj a lovit două persoane cu pumnul și capul pe stradă, după ce câinele vecinilor i-a rănit bichonul. A primit 2 ani de închisoare cu suspendare
Un antreprenor clujean de 39 de ani a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca la 2 ani și o lună închisoare cu suspendare, după ce, în prima zi de mai din 2024, a lovit cu capul o femeie și cu pumnul soțul acesteia, în fața mai multor martori, pe o stradă din Feleacu.
Totul a început într-o după-amiază de 1 Mai, când un tânăr își plimba câinele de rasă Akita Inu pe o stradă din Feleacu. Din curtea unui imobil din zonă a scăpat un câine bichon, iar între cele două animale a izbucnit o încăierare, în urma căreia câinele de talie mică a suferit mai multe răni.
La locul incidentului au sosit și câțiva musafiri ai proprietarilor bichonului, printre care inculpatul, un antreprenor de 39 de ani. Acesta a încercat să despartă câinii, aplicându-i Akita-ului mai multe lovituri cu lesa.
Situația a degenerat rapid. Când la fața locului au apărut părinții tânărului care plimba câinele, tonul a escaladat. Femeia a intrat într-o discuție aprinsă cu inculpatul și cu iubita acestuia, gesticulând vehement. La un moment dat, inculpatul s-a îndreptat spre ea și i-a aplicat o lovitură cu capul în zona frunții. Ulterior, când soțul femeii s-a apropiat, cei doi s-au îmbrâncit, iar conflictul s-a încheiat cu un pumn în față, în urma căruia bărbatul a căzut la pământ.
6-7 zile de îngrijiri medicale și o condamnare
Conform rapoartelor medico-legale, bărbatul lovit cu pumnul a suferit leziuni traumatice care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale. Femeia lovită cu capul nu a prezentat leziuni vizibile, însă a acuzat dureri la nivelul frunții. Un raport de evaluare psihologică realizat ulterior a arătat că aceasta prezintă simptome de stres post-traumatic.
Instanța a reținut trei infracțiuni: două de lovire sau alte violențe și una de tulburarea ordinii și liniștii publice, toate comise prin aceeași acțiune, în public, sub privirile mai multor martori care au declarat că s-au simțit indignați și chiar înspăimântați.
Inculpatul a recunoscut parțial. Instanța nu i-a acordat circumstanțe atenuante
Inculpatul a recunoscut că l-a lovit cu pumnul pe bărbat, însă a negat inițial că ar fi lovit-o cu capul pe femeie, susținând că a fost vorba despre o simplă „atingere a frunților". Instanța a înlăturat această variantă, coroborând declarațiile martorilor cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Apărarea a invocat circumstanța atenuantă a provocării, susținând că inculpatul ar fi reacționat la injurii și amenințări adresate iubitei sale. Judecătorii au respins acest argument, reținând că declarațiile martorilor în acest sens au fost contradictorii și că cei care au confirmat varianta inculpatului erau persoane apropiate lui, deci interesate.
Deși procurorul a cerut o pedeapsă mai aspră, iar apărarea a solicitat amânarea aplicării pedepsei, instanța a ales o cale de mijloc: 2 ani și o lună închisoare cu suspendare sub supraveghere pe 2 ani, 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 2 ani.
Pe latura civilă, femeia lovită cu capul a solicitat 30.000 de lei daune morale și 24.000 de lei pentru ședințele de psihoterapie ale fiului său minor, care a asistat la incident. Instanța a admis parțial: 15.000 de lei daune morale, respingând cererea pentru terapia copilului, pe motiv că minorul nu are calitatea de parte civilă în dosar.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
1 Comentariu