Miercuri 11 Februarie

Amânări fără sfârșit! Este a cincea oară când CCR amână decizia privind pensiile speciale ale magistraților


Curtea Constituțională a României s-a reunit miercuri într-o nouă ședință pentru a analiza reforma pensiilor de serviciu ale magistraților, un dosar controversat pe care premierul Ilie Bolojan insistă să îl finalizeze. Este a cincea încercare a judecătorilor constituționali de a lua o decizie în acest caz.

La ședință a participat și judecătorul Gheorghe Stan, revenit din concediu legal, prezența sa fiind necesară deoarece legea impune ca toți magistrații care au participat la dezbateri să fie prezenți și la deliberări. În absența unuia dintre aceștia, pronunțarea ar trebui amânată și consemnată oficial, potrivit regulamentului Curții.

În paralel, Înalta Curte de Casație și Justiție a cerut CCR să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind compatibilitatea reformei cu dreptul european și statutul magistraților. Instanța supremă consideră că măsurile analizate ar putea încălca principii fundamentale ale dreptului UE — precum proporționalitatea, egalitatea, securitatea juridică și protecția încrederii legitime — invocând precedente similare analizate la nivel european în cazurile Poloniei și Ungariei.

Amânări fără sfârșit! Este a cincea oară când CCR amână decizia privind pensiile speciale ale magistraților

Pe 5 decembrie 2025, ÎCCJ a contestat oficial constituționalitatea legii promovate de Guvern, argumentând că aceasta ar discrimina magistrații față de alte categorii cu pensii de serviciu, ar afecta independența justiției, ar elimina practic pensia de serviciu pentru această categorie, ar contraveni jurisprudenței CJUE și CEDO și ar conține ambiguități legislative.

Datele invocate arată că din peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, aproximativ 90% provin din sistemul de apărare și ordine publică, în timp ce magistrații și alte profesii însumează peste 10.000 de persoane. Bugetul anual pentru pensiile de serviciu (exceptând pensiile militare) a fost de circa 2,2 miliarde lei, în timp ce pensiile militare au depășit 14 miliarde lei în 2024.

Comentarii Facebook