O profesoară de la o școală din Huedin a postat public imaginile de coşmar cu unitatea de învățământ la care lucrează și unde a trebuit să zugrăvească singură, pentru că autoritățile județene ridică din umeri.
Persoanele defavorizate de la Pata Rât, comunitatea formată în zona gropii de gunoi a Clujului, au primit 31 de apartamente, în care s-au mutat 158 de persoane.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA va modifica programul transport urban si metropolitan pentru perioada 01 – 05 iunie 2023.
Șoferul unui TIR a pierdut controlul asupra volanului, intr-o curbă de pe Autostrada Transilvania, aproape de Nădășelu.
Cântărețul de muzică religioasă, Ovidiu Vreme, student în Cluj-Napoca, a lansat o campanie de prin care va cumpăra jucării pentru copiii orfani.
Un accident in care au fost implicate trei autoturisme s-a produs marți, 30 mai, în jurul orei 18.00, în cartierul Buna
Sute de persoane, profesori și simpatizanți, au ieșit marți, 30 mai, la protest în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cadrele didactice cer lefuri care să le respecte profesia, nu 2.500 de lei pentru un debutant și maxim 4000 de lei pentru un profesor cu toate
Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, a venit cu un punct de vedere referitor la greva profesorilor.
Cursa rățuștelor va avea loc în 1 iunie, de la ora 13.00, pe Canalul Morii, la intersecția străzilor Cardinal Iuliu Hossu și George Coșbuc. Oamenii pot cumpăra rățuște care vor fi eliberate pe canal.
Cluj-Napoca este sub avertizare de tip Cod Galben, anunță ISU Cluj.
O femeie a căzut pe jos, în Piața Mărăști din Cluj-Napoca, iar echipajul de la SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor.
Poliția l-a identificat pe cel care a condus SUV -ul marca Mercedes, abandonat pe o stradă din Cluj-Napoca, după un accident. Șoferul a fost amendat și a rămas pieton 30 de zile.
Produse precum untul, brânza sau ciocolata sunt expuse la Cluj-Napoca, în unele magazine cu sisteme anti-furt, de parcă sunt aur sau pietre prețioase.
Compania de zbor Wizz Air nu va mai opera în sezonul de iarnă 2023 un număr de 5 rute spre și dinspre Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca.
Asociația Educalise a transformat trei încăperi destinate exclusiv copiilor din Clinica de Oftalmologie, a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, într-un spațiu prietenos cu micii pacienți care au nevoie de investigații la cabinetul de Ortoptică.
Idealul urban, promovat de arhitecți, specialiști în urbanism și activiști civici, s-a schimbat radical în ultimii ani în Cluj-Napoca. Dacă în ultimele decenii orașele erau construite în jurul ideii de mașină personală, în prezent paradigma merge în direc
Absolvenții clasei a douăsprezecea de la Liceul Unitarian ”János Zsigmond” din Cluj-Napoca au organizat un bal de poveste, care să le aducă aminte de terminarea liceului.
Primele 10.000 de bilete pentru o zi la cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD s-au epuizat la scurt timp după ce au fost puse în vânzare.
Șmecherul cu ”Merțan, care a lovit mai multe mașini pe strada Baba Novac, din Cluj-Napoca, a fost identificat și chemat la audieri.
De Ziua Copilului, micii spectatori clujeni sunt așteptați alături de familiile lor în Parcul Central la o mulțime de evenimente: spectacole de teatru de păpuși, ateliere de lectură, pictură, grafică, karate, face painting sau jonglerie, cântece și dansur
Dan Ursa este marele câștigător al trofeului și al premiului de 100.000 de euro de la Survivor România 2023. Clujeanul, agent de vânzări de profesie, a rezistat timp de cinci luni în jungla din Republica Dominicană. Acesta a dezvălui ce intenționează să f
CTP Cluj-Napoca anunță extinderea serviciilor de transport public în zona metropolitană, respectiv în Petreștii de Jos și Aiton, începând cu 6 iunie.
Un șofer clujean a surprins, cu ajutorul camerei de bord, momentele în care doi șoferi depășesc pe linie continuă, punând în pericol ceilalți participanți la trafic. Cele două întâmplări au avut loc pe ruta Dej - Cluj-Napoca.
Un bărbat de 87 de ani a fost surprins de un zid care s-a prăbușit pe strada Codrului, din Cluj-Napoca.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a organizat, în data de 27 mai, cea de-a XIV-a ediţie a simulării examenului de admitere.
Cu o audiență lunară de peste 90% din utilizatorii de internet din România, OLX anunță că 1.5 mil de utilizatori caută servicii. De la manichiuriste la profesori de meditații și meseriași, peste 80 de mii de anunțuri lunare pe binecunoscutul portal sunt d
Locuitorii Clujului simt o diferență majoră atunci când vine vorba de transportul public pe axa nord-sud, față de cea est-vest. Zone precum Hașdeu, Zorilor Nord, Spitalul de Boli Infecțioase, dar și altele sunt prinse într-un cerc vicios în care nu sunt
Carburanții continuă să se scumpească în Cluj-Napoca, asemenea săptămânii trecute. Dacă în urmă cu o lună, fiecare început de săptămână anunța noi ieftiniri la prețurile carburanților, iată că în ultima vreme clujenii sunt nevoiți să scoată mai mulți bani
La intersecția dintre străzile Horea și General Dragalina se află una dintre clădirile cu încărcătură istorică ale Clujului. Este vorba despre fosta Bancă Agrară din Cluj-Napoca. Se pare că această clădire deosebită a fost construită în 1919, în contextul
U Banca Transilvania a învins pe CSM Oradea, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, scor 70-59.