Sambata 7 Decembrie

Vasile Miriuță atacă dur conducerea CFR Cluj și amenință cu demisia. Jucătorii vor să intre în grevă



CFR Cluj a pierdut, luni seară, meciul împotriva echipei FC Brașov, cu scorul de 1-2, iar aceasta se pare că a fost picătura care i-a umplut paharul tehnicianului Vasile Miriuță.

La finalul partidei acesta a spus că nu are ce să le reproșeze jucătorilor, însă a lansat un atac dur la adresa conducerii clubului.

Nu am ce să le reproșez băieților, au făcut realmente tot ce au putut. Însă eu simt că nu-i mai pot motiva, nu mai știu ce să le zic de la o zi la alta. Ei tot așteaptă, mă tot întreabă de bani, iar eu chiar nu știu ce să le mai spun!

Nu se poate face performanță în fotbal fără bani. Dacă nu mai sunt bani, asta este, punem un lacăt, ne strângem mâinile și ne vedem fiecare de treaba lui. Eu le mulțumesc șefilor că mi-au dat șansa de a antrena aici, dar nu se mai poate lucra în condițiile actuale, trebuie să se înțeleagă acest lucru!”, a spus antrenorul, potrivit Digi Sport.

Miriuță a anunțat și că jucătorii se gândesc să nu intre pe teren la meciul de la Botoșani dacă nu le sunt plărite datoriile.

Dacă nu se vor face plățile restante în cursul acestei săptămâni, este posibil ca jucătorii să nu mai joace sâmbătă, la Botoșani! Mi-au zis și înainte de partida cu Brașov acest lucru, iar eu unul îi înțeleg. Nu cred că o să am pe cine să bag în teren sau cine să mai meargă până acolo”, a declarat Vasile Miriuță.

Antrenorul a declarat că la finalul turului acestui campionat își va da demisia de la echipa clujeană.

Decizia mea este luată. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, eu voi demisiona începând cu data de 6 decembrie, când se va termina turul acestui campionat!”, a conchis tehnicianul.

Comentarii Facebook