Miercuri 24 Aprilie

Un junior de la CFR Cluj, exclus din lotul național după ce a fost prins furând. Cum se apără tânărul



Un junior al clubului CFR Cluj a fost exclus din lotul României sub 19 ani, după ce ar fi fost prins furând.

Portarul Răzvan Began, în vîrstă de 18 ani, a fost titular în toate partidele de pregătire de la națională și urma să plece la urneul de calificare pentru Campionarul European, din Georgia.

Păcat de el, că s-a mişcat bine. Dar cu hoţii nu poţi să stai la masă. O să ne concentrăm pe cel de-al doilea portar acum, pe Răzvan Negrilă. Lasă, că îl facem pe ăsta portar mare”, au declarat surse din cadrul echipei pentru ProSport.

Eu chiar nu am vrut să fur acel tricou. Era pe pervaz şi a căzut jos, probabil de la vânt. Trebuia să plec din cantonament, că aveam meci la echipa de club. Un prieten mă aştepta şi a luat tricoul de jos, să mi-l aducă. Eu nici nu ştiam, eram la duş. L-a văzut magazionerul şi a început să ţipe, să mă întrebe de ce nu am predat tricoul, de ce am vrut să-l fur. Apoi mi-a transmis selecţionerul să plec la gară. Şi atât.

M-a sunat apoi team-managerul echipei, mi-a spus că nu mai sunt convocat, că nu e un gest deloc frumos ce am făcut.

Ştii, e o fază ciudată. Îmi cer iertare pentru ce am făcut. Sunt român, vreau la naţională. Eu înţeleg că Doru Isac e supărat, dar chiar acum să facă asta, înainte de meciurile pentru calificare... Îmi pare foarte, foarte rău. Asta e, ce mai pot acum să fac?”, s-a apărat juniorul CFR-ului

Comentarii Facebook