"U" Cluj - CFR Cluj un derby jucat pe GRATIS!


Deşi miza e importantă pentru ambele, jucătorii celor două echipe clujene nu vor încasa niciun ban după partida de sâmbătă.

Dacă pierde, Universitatea Cluj se apropie tot mai mult de retrogradare. La CFR Cluj se mai speră la titlu, dar Paszkany şi Mureşan sunt conştienţi că orice semieşec pe final de tur îi scoate definitiv din luptă, astfel că Pazkany a decis să nu le dea nicio primă elevilor săi, în urma rezultatelor slabe din Liga I. ”E un meci ca oricare altul pentru noi. La ce să mai dăm prime dacă şansele la titlu sunt foarte mici? Să ajungă sus şi vor apărea banii”, a spus Paszkany.

Nici jucătorii "şepcilor roşii" nu vor primi vreun leu pentru victorie. În cazul unui succes, vor avea norocul că vor lua o parte din salariile restante, bani care vin din incasările de pe bilete.

Conform statisticilor, Universitatea Cluj nu a mai bătut pe CFR din data de 2 mai 1972. De atunci, CFR a obţinut 6 victorii în Liga I, iar alte 8 au fost terminate la egalitate.

3 victorii are Universitatea în 26 de meciuri jucate în Liga I. Alte 10 partide s-au terminat la egalitate, potrivit Pro TV.

15.000 de oameni sunt asteptați, sâmbătă, 24 noiembrie, în tribunele de pe ”Cluj Arena”.
 

Comentarii Facebook