U-BT Cluj, în doliu! Un fost jucător care a jucat 15 ani pentru echipa clujeană a încetat din viață: „A fost mai mult decât un jucător, a fost un lider”


Miercuri, 5 noiembrie 2025, U-BT Cluj a anunțat decesul fostului jucător al clubului Marius Crăciun, la vârsta de 72 de ani.

El a jucat timp de 15 ani pentru echipa din Cluj, între 1974 și 1989. Acesta și-a petrecut ultimii ani într-o luptă constantă cu o boală incurabilă iar starea sa de sănătate s-a înrăutățit în ultimele două săptămâni, pe care și le-a petrecut în spital.

„Baschetul clujean pierde astăzi una dintre figurile sale emblematice. A fost mai mult decât un jucător, a fost un lider tăcut, un om care a inspirat prin calm, inteligență și pasiune pentru “U” și pentru baschet. Respect și recunoștință pentru Marius Crăciun. Odihnește-te în pace, Marius! Condoleanțe familiei!”, au transmis reprezentanții echipei clujene. 

578062644_1480261996945630_5204383608229609164_n.jpg

Amintim că Marius Crăciun a debutat în anul 1974. Echipa în care a evoluat atunci era considerată foarte bună, mai ales datorită unificării realizate în acea perioadă. În componența ei se aflau sportivi valoroși, precum Mircea Barna și Ghiță Roman, care au adus un plus de forță și experiență formației. Timp de trei ani consecutivi, echipa a ocupat locul al treilea, după Steaua și Dinamo.

Când Marius Crăciun a ajuns la prima echipă, jucători precum Vizi Imre, Horia Demian și Rónai Peter se aflau aproape de retragere. Într-o festivitate emoționantă, tricoul cu numărul patru i-a fost oferit lui Marius Crăciun, acesta fiind preluat de la Horia Demian. Numărul patru era purtat, de obicei, de pivoți, iar momentul s-a petrecut înaintea unui meci important, cu sala plină de spectatori.

Marius Crăciun a simțit o mare emoție, conștient fiind de responsabilitatea purtării acelui număr. De-a lungul timpului, el a primit mereu îndrumări de la Horia Demian, care venea la sală să-i dezvăluie din secretele jocului de cârlig ce îl făcuse celebru. Pentru Marius Crăciun, Horia Demian a fost un adevărat mentor, iar această formă de sprijin și învățare a fost considerată de el esențială în sport. 

Comentarii Facebook