Duminica 14 Decembrie

Surpriză uriașă la CFR Cluj! Conducerea a decis cine va prelua echipa după plecarea antrenorului. Oficializarea ar putea veni după meciul cu Dinamo!

Daniel Pancu, favorit să preia banca tehnică a lui CFR Cluj! Decizia lui Neluțu Varga pare luată

Daniel Pancu se află în acest moment în pole-position pentru a deveni noul antrenor al lui CFR Cluj. Conform informațiilor, Neluțu Varga a decis că fostul selecționer al echipei naționale de tineret a României este prima opțiune pentru a-l înlocui pe Andrea Mandorlini la cârma echipei din Gruia.

Antrenorul este liber de contract după despărțirea de naționala de tineret și se află într-un moment în care pregătirea unei echipe de top din Liga 1 poate reprezenta următorul pas în cariera sa. Cu experiența acumulată și cu rezultatele de până acum, Pancu este considerat de conducerea clubului cea mai sigură variantă pentru a prelua echipa.

Potrivit FANATIK oficializarea mutării ar putea avea loc după meciul programat vineri seară, când CFR Cluj va juca la București împotriva celor de la Dinamo. Până atunci, însă, conducerea clubului preferă să păstreze detaliile negocierilor sub strictă discreție, pentru a evita orice speculații sau tensiuni în lot.

Dacă totul decurge conform planului, Daniel Pancu ar urma să fie prezentat oficial în scurt timp, preluând astfel responsabilitatea conducerii echipei și încercând să aducă stabilitate pe banca tehnică a campioanei en-titre a României.

Comentarii Facebook