Miercuri 24 Aprilie

Și-a „lucrat” șeful și acum i s-a dublat salariul. Lovitura financiară dată de un oficial de la CFR Cluj


E trai pe vătrai la CFR Cluj. Campioana României are printre cele mai mari salarii în rândul jucătorilor din Liga 1, iar conducătorii clubului nu fac nici ei excepție. Deși nu se află într-o situație financiară prea grozavă, echipa ardeleană își permite să plătească unora dintre oficiali chiar și peste 10.000 de euro pe lună. Unul dintre beneficiarii unei astfel de remunerații este chiar omul care l-a „lucrat” pe Marius Copilu pentru a-l aduce pe Dan Petrescu.

Salariul dublu pentru un oficial al lui CFR Cluj după ce și-a „lucrat” șeful

În Liga 1 două echipe își permit să plătească jucătorii cu salarii de zeci de mii de euro pe lună: FCSB și CFR Cluj. Campioana României este însă campioană și la remunerațiile pe care le acordă unor oficiali. Marius Bilașco, directorul sportiv al ardelenilor, a ajuns la un salariu de 6.500 de euro lunar, mai mult decât dublu (3.000 de euro câștiga înainte) față de perioada în care cuplul Marius Șumudică – Marian Copilu „făcea legea” la echipă, potrivit prosport.ro.

În plus, Bilașco și-a stipulat în contract și prime la fiecare victorie a ardelenilor în campionat. 1.000 primește directorul sportiv al clujenilor pentru fiecare succes obținut de CFR Cluj în Liga 1. La fel ca Ciprian Deac sau Mario Camora.

Așadar, dacă CFR Cluj obține patru victorii într-o lună, Marius Bilașco ajunge să câștige 10.500 de euro. Un salariu mare pe care de regulă îl câștigă jucătorii importanți de la echipele de play-off.

Cum au complotat Marius Bilașco și Dan Petrescu pentru a a-l îndepărta pe Marian Copilu

În timp ce Dan Petrescu începuse să tatoneze terenul la CFR Cluj și încerca să îi îndepărteze de la echipă pe Marius Șumudică și Marian Copilu – principalul artizan al marilor performanțe clujene din ultimii ani, Marius Bilașco a simțit că ”Bursucul” va avea sorți de izbândă, așa că a luat decizia rapid să i se alăture.

În săptămâna decisivă în care Șumudică și Copilu au plecat de la echipa campioană, în urma contrelor cu Varga, Bilașco a ”dispărut” subit într-un concediu de odihnă, motivând că nu mai suportă presiunea din ultima vreme.

Imediat ce Dan Petrescu a fost instalat pe banca ardelenilor, Marius Bilașco a revenit, iar salariul i-a fost dublat la insistențele lui Dan Petrescu. Nu se știe însă dacă pentru competențele sale manageriale sau pentru că a ajutat la îndepărtarea lui Șumudică și Copilu. Marius Bilașco a mai colaborat cu Dan Petrescu la Unirea Urziceni, din postura de jucător.

Comentarii Facebook