Miercuri 28 Septembrie

Șeful LPF: E bine pentru suporteri că toate televiziunile pot transmite meciurile

 

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că este bine că acum toate televiziunile pot transmite meciurile din Liga I produse de firma Intel Sky Broadcast.

   

La ora aceasta nu ştim foarte multe lucruri (n.red. - privind posturile care vor transmite meciurile din sezonul următor). La 15 mai am putea avea definitivarea contractelor cu televiziunile care vor transmite aceste meciuri. Dar din acel comunicat (n.red. - al Intel Sky Broadcast), se înţelege că au acces toate televiziunile pentru a transmite. Şi dacă transmit, am înţeles că transmit toate meciurile şi nu un pachet. În aceste condiţii cred că e mult mai favorabil pentru ultimul consumator. Deci până la 15 mai vom şti unde se pot vedea meciurile”, a spus Iorgulescu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

 

Detaliile contractului cu firma Intel Sky Broadcast au fost comunicate cluburilor în Adunarea Generală, de unde au lipsit cei de la Steaua, Universitatea Cluj, FC Vaslui şi Corona.

 

LPF a semnat cu firma Intel Sky Broadcast un contract privind comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Firma va achita suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, timp de cinci ani.

Comentarii Facebook