Se deschide Transylvania Moto Academy Cluj, un poligon nou dedicat motocicliștilor! Invitat special, Ferry Fodor, campion național Rally Raid


Avem vești bune pentru motocicliștii care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de conducere și să devină mai siguri și mai încrezători pe șosele. Transylvania Moto Academy, cel mai nou poligon dedicat motocicliștilor, își va deschide porțile în data de 13 mai, de la ora 10.00. La deschiderea Transylvania Moto Academy, clujenii vor avea ocazia să întâlnească o comunitate pasionată de motociclism, dar și să experimenteze cele mai noi și mai avansate tehnologii și tehnici de conducere a motocicletelor. 

Beneficiile participării la Transylvania Moto Academy includ: o pregătire completă pentru diferite condiții de conducere, obținerea abilităților avansate de frânare și evitare a obstacolelor, îmbunătățirea capacității de a evalua propriile abilități și de a lua decizii rapide în situații critice, precum și creșterea încrederii și confortului în timpul conducerii.

Toate aceste beneficii nu fac decât să se alinieze scopului final al școlii, de a preveni accidentele cu motociclete, care nu au fost puține în România, în ultimii ani. 

„Grand Opening – Transylvania Moto Academy”: Invitat special, Ferry Fodor, campion național Rally Raid

Ferry Fodor campion national Rally Raid.jpg

În data de 13 mai, la Centrul Agro Transilvania Cluj SA din Dezmir, clujenii au posibilitatea să participe la marele eveniment de deschidere al noului poligon Transylvania Moto Academy. Invitat special va fi chiar celebrul Ferry Fodor, campion național Rally Raid, clasa Moto Pro. Campionul va împărtăși cu publicul unele dintre secretele și trucurile sale de conducere.

Suntem încântați să vă anunțăm că vom avea un invitat special, Ferry Fodor, campion național Rally Raid, clasa Moto Pro. Ferry va fi prezent la evenimentul nostru și va fi disponibil pentru a împărtăși cu voi unele dintre secretele și trucurile sale de conducere avansată fiind atestat ca instructor în condus defensiv de cea mai prestigioasă școală de profil din Marea Britanie”, au transmis cei de la Transylvania Moto Academy pentru Știri de Cluj.

Reprezentanții SMURD și ISU Cluj vor ține un curs de prim ajutor, special pentru motocicliști

Transylvania Moto Academy oferă o experiență de învățare distractivă și relaxantă, cu oameni pasionați de motociclism și oportunități de a întâlni și a socializa cu alți motocicliști experimentați. Siguranța însă este o prioritate, de aceea la evenimentul de deschidere a poligonului, vor fi prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Evenimentul va fi completat de prezenţa reprezentanţilor SMURD şi Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, aceştia oferind un curs de prim ajutor special pentru motocicliști care va avea loc pe tot parcursul zilei. De asemenea agenți rutieri pe motociclete din cadrul Poliţiei rutiere vor fi prezenţi pentru a oferi sfaturi şi a ajuta la prevenirea accidentelor.

coperta SI MODUL 2 kinga_Irina_10-53-35 AM_ 00969.jpg

Branduri mari precum BMW Motorrad Grup West Premium, Yamaha, Kawasaki și Benelli vor fi prezente la eveniment!

Branduri mari vor fi prezente la evenimentul de deschidere a poligonului, iar cei care participă trebuie să se pregătească și pentru premii generoase.

Pentru a sărbători deschiderea noastră am pregătit o serie de activități captivante. Branduri mari precum BMW Motorrad Grup West Premium, Yamaha, Kawasaki și Benelli vor fi prezente pentru a vă oferi șansa de a testa cele mai noi modele și de a-ți pune abilitățile la încercare pe poligonul nostru și pe șosea”, transmit organizatorii. 

Concursuri cu premii generoase la „Transylvania Moto Academy - Grand Opening”

De asemenea, vom oferi și mini-cursuri pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine ce reprezintă Transylvania Moto Academy. Pregătiți-vă pentru concursuri cu premii generoase! Vom avea trei concursuri diferite, cu oportunități de a câștiga produse de calitate pentru motocicliști și alte premii atractive, oferite de partenerii noștrii.

Partenerii noștrii de la MotoMus vor fi prezenți la evenimentul nostru iar  voi puteți câștiga premii deosebite de la ei înscriindu-vă la concursurile noastre”, au explicat cei de la Transylvania Moto Academy

MODUL 2 kinga_Irina_10-44-10 AM_ 01343.jpg

Așadar, evenimentul este perfect pentru cei care vor să facă un test-drive, dar și pentru cei care vor să afle mai multe despre lumea motociclismului. 

Vă așteptăm la deschiderea Transylvania Moto Academy unde veți avea ocazia să întâlniți o comunitate pasionată de motociclism și de a experimenta cele mai noi și mai avansate tehnologii și tehnici de conducere a motocicletelor. Rezervați-vă locul acum și pregătiți-vă pentru o zi plină de distracție și aventură!

Alături de noi se va afla și BORAMOTO – SHOP, SERVICE & PROFESSIONAL DETAILING, aceștia ocupându-se de întreţinerea motocicletelor noastre. Îi puteți găsi la www.boramoto.ro și, în funcție de abilitățile voastre și dorința de a participa la concurs, puteți beneficia de unul din voucherele oferite de aceștia pentru serviciile lor.

Prietenii noştrii de la D’Jamon ne asigură că vom avea parte de o varietate delicioasă de mâncăruri, cafele aromate și băuturi răcoritoare pe placul tuturor invitațiilor”, au punctat organizatorii.

Comentarii Facebook