S-a afișat programul Superligii 2025-2026! Când va fi marele derby dintre U Cluj și CFR Cluj


 Miercuri, 25 iunie 2025, a avut loc tragerea la sorți a programului competițional 2025-2026! 

Prima etapă a noului sezon este programată să se dispute între 11 și 14 iulie 2025, iar campionatul se va încheia între 22 și 25 mai 2026. Chiar de la start, programul se anunță unul de foc, mai ales pentru echipele nou-promovate.

Universitatea Cluj va avea parte de un debut interesant în noua stagiune. Conform programului, "șepcile roșii" vor întâlni Metaloglobus în prima rundă, echipă nou promovată. 

Pentru CFR Cluj, veștile sunt excelente: echipa din Gruia va debuta pe teren propriu în ediția 2025-2026 a Superligii! Aceasta este o veste bună pentru fanii feroviari, care își vor putea susține favoriții de acasă încă din prima etapă. Echipa din Gruia va juca împotriva Unirii Slobozia, echipă nou promovată. 

Noul sezon aduce și o serie de derby-uri așteptate cu sufletul la gură. Primul derby important al sezonului va avea loc chiar în etapa a doua, când Rapid București va primi vizita celor de la CFR Cluj, un meci cu siguranță tensionat și plin de miză.

Derby-ul orașului Cluj, împotriva rivalei CFR, este programat în etapa a 11-a, la finalul lunii septembrie.


Comentarii Facebook