Radu Constantea, președintele U Cluj, ferm pe poziție: „Vrem să jucăm în play-off-ul Conference League pe Cluj Arena”


Radu Constantea, președintele U Cluj, a anunțat că meciul din turul 2 preliminar Conference League, unde va da peste Ararat Armenia, va fi greu, dar nu imposibil. 

 „E un adversar cu care avem șanse de 50 la sută. O deplasare grea, dar avem șansa noastră. E o tragere OK pentru noi. Ne-am dori să trecem două tururi, pentru a putea juca pe Cluj Arena. Acesta ar fi un prim obiectiv. Dar depinde și de tragerea la sorți. Nu vom fi cap de serie nici dacă trecem de Ararat Armenia. Contează și cu cine vom juca”, a spus Constantea. 

Totodată, președintele „studenților” a mai precizat că obiectivul pentru sezonul viitor este accederea în play-off-ul Superligii.  

„Dar sunt șanse reale să jucăm play-off-ul Conference pe Cluj Arena. Realist, obiectivul rămâne accederea în play-off în sezonul viitor din Liga 1. Ulterior ne putem seta obiective mai îndrăznețe. Suntem undeva pe locul 5 sau 6 din punctul de vedere al bugetului. Anul trecut am jucat la 8 zile după festival și suprafața a fost OK. Sperăm să se întâmple așa și în acest sezon. Sperăm să arate la fel de bine gazonul”, a mai declarat Constantea. 

De asemenea, Radu Constantea a mai amintit că un mijlocaș ar urma să ajungă pe Cluj Arena, mai exact Alessandro Murgia. Mai mult decât atât, ar exista interes și pentru Vladislav Blănuță, atacantul de la FCU Craiova.

„Încercăm să închidem perioada de transferuri cât mai repede, echipa va pleca mâine în cantonament. Mai facem 2-3 transferuri. Mai avem 2-3 poziții pe care vrem să le acoperim, încercăm până la începutul sezonului. Murgia mai are niște chestiuni birocratice de rezolvat cu SPAL, apoi vom vedea. Discuțiile sunt avansate, e o procedură acolo. Sperăm să fie OK. Teoretic, Blănuță e o opțiune. S-a simțit bine la noi, noi am fost mulțumiți de el. Dar, din ce am văzut din declarațiile domnului Mititelu, suma cerută ne depășește bugetul. Au fost anumite tatonări. E diferența destul de mare. A cerut spre două milioane, clar prea mult pentru noi. Cred că și ei vor un transfer definitiv, atât clubul, cât și jucătorul. Dar poate fi o opțiune pentru noi, depinde ce vrea și Blănuță. Nu se pune problema să plece niciun jucător de bază din sezonul trecut”, a declarat Radu Constantea, notează gsp.ro. 


Comentarii Facebook