Ovidiu Sabău, pregătit pentru meciurile din Conference League: „Avem putere de muncă, entuziasm”


Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a oferit detalii esențiale despre planurile "studenților" pentru sezonul viitor.

După calificarea în preliminariile Conference League, unde o vor înfrunta pe FC Ararat-Armenia în turul 2, Sabău a discutat despre perioada de pregătire și modificările semnificative aduse lotului.

„Da, avem putere de muncă, entuziasm, a fost o perioadă, sigur, nu foarte lungă, o scurtă pauză. Ne bucurăm că suntem iarăși împreună, e perioada în care trebuie să acumulăm, mai ales din punct de vedere fizic.

Sunt multe schimbări, multe necunoscute, mai așteptăm încă jucători, unii au venit destul de târziu, unii sunt pregătiți, alții mai puțin, dar eu cred că majoritatea echipelor se confruntă cu astfel de probleme, mai ales în perioada de vară. Sper să se adapteze rapid, potrivit pentru ceea ce ne dorim noi, e o perioadă în care trebuie să ne pregătim bine, sper să nu apară accidentări și să mai sosească minimum doi jucători. 

Se lucrează foarte mult, nu-i ușor pentru că apar neprevăzute, ba vin, ba nu vin, ba mai așteaptă, ba își doresc o vacanță mai lungă.  (n.r. despre Murgia) Sperăm, sperăm să-și rezolve cât mai rapid problemele care le are în Italia, cu SPAL am înțeles, dar e o chestiune doar de câteva zile, probabil”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, notează golazo.ro. 


Comentarii Facebook