Noul jucător de la CFR Cluj promite să aducă Supercupa României în Gruia: „Visez să ridic trofeul, să fim primii”


Pe 5 iulie 2025, CFR Cluj și FCSB se vor duela în Supercupa României, iar noul mijlocaș ajuns în tabăra lui Dan Petrescu, Karlo Muhar, are planuri mari. 

Mai exact, croatul care va încasa lunar aproape 30 de mii de euro a declarat că se simte minunat la CFR Cluj și se bucură mult că a luat decizia să se întoarcă acasă. 

 „Mă simt minunat. Mă simt minunat că m-am întors aici și abia aștept să înceapă sezonul, iar aici pregătirile. De asemenea, sezonul trecut am fost aici. E minunat. Facilități bune, totul, jucători buni, mentalitatea e bună. Deci da, mă bucur să fiu înapoi.

(n.r. Ai urmărit CFR cât timp ai fost plecat?) Da, mereu! Mereu. Mă bucur că am înscris atât de multe goluri în sezonul trecut, cred că 70. E minunat. Sper că vom continua tot așa!”, a spus jucătorul. 

De asemenea, el a mai precizat că își dorește foarte mult să ridice trofeul, pe 5 iulie. 

„Visez să ridic trofeul, să fim primii. Eu nu am avut ocazia. Sezonul trecut ei au câștigat cupa, eu nu am fost aici, dar i-am felicitat pe toți. I-am sunat pe FaceTime și i-am felicitat. Am fost foarte bucuros pentru ei”, a declarat Karlo Muhar, notează fanatik.ro.


Comentarii Facebook