Neluțu Varga spune adevărul despre transferul lui Louis Munteanu: „Am fost la un pas să-l vindem”
Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, a declarat că Ajax și Valencia sunt cluburile dispuse să plătească suma cerută pentru transferul lui Louis Munteanu.
Șeful echipei din Gruia a precizat că negocierile s-ar putea relua în mercato de iarnă, după ce mutarea la Ajax a picat în ultima zi de transferuri din vară din cauza timpului scurt pentru formalități.
„Adevărul despre transferul lui Louis Munteanu este că am fost la un pas să îl vindem la Ajax în ultima zi de mercato, dar nu ne-am mai încadrat cu timingul, fiindcă înțelegerea am făcut-o în jurul orei 6 după-amiaza și mai erau la dispoziție doar câteva ore.
Neluțu Varga spune adevărul despre transferul lui Louis Munteanu
Ajax și Valencia sunt, în momentul de față, singurele cluburi dispuse să plătească în condițiile cerute de noi, adică 15-17 milioane de euro plus procente și bonusuri, astfel încât transferul s-ar putea duce la 20 de milioane de euro.
E o discuție care se va reactiva în mercato de iarnă și sperăm că atunci Dumnezeu să îl țină sănătos pe Louis și să ne ajute în campionat”, a spus Varga, pentru GSP.ro.
3 Comentarii