Neluțu Varga anunță la ce echipă pleacă Claudiu Petrila


Claudiu Petrila va juca la naționala României în luna noiembrie, iar patronul CFR Cluj, Neluțu Varga, spune că americanii îl urmăresc în continuare.

Este vorba despre Atlanta United, care ar oferit în vară 4,5 milioane de euro în tranșe, dar Varga a cerut 5 milioane de euro.

La Petrila au început iar americanii să-și manifeste interesul și sunt încă 2-3 cluburi din Europa. Cred că ar putea pleca în iarnă, dacă se ajunge la o înțelegere”, a declarat Nelu Varga pentru ProSport.

Claudiu Petrila este dorit în SUA pentru că are sub 23 de ani, acum jucătorul a împlinit de curând 22 de ani.

Cluburile din MLS caută jucători sub 23 de ani, pentru că primesc beneficii. Liga americană acoperă un salariu de 612.500 de dolari pe an pentru un jucător tânăr.

Una dintre condiții este ca jucătorul să nu facă 23 de ani în primul său an de contract, regulă în care s-ar integra Petrila. Salariul unui jucător tânăr este plătit de MLS până când acesta împlinește 25 de ani, scrie prosport.ro.

Comentarii Facebook