Vineri 23 Octombrie

Mircea Sandu îl critică pe Victor Pițurcă pentru ratarea mondialelor: ”L-am lăsat să-și lingă rănile”


Raportul lui Victor Pițurcă după ratarea calificării la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro din 2014 a fost prezentat în cadrul ședinței Comitetului Executiv.

Președintele FRF, Mircea Sandu, l-a criticat pe selecționerul Victor Pițurcă, în conferința de presă de la Casa Fotbalului, pentru ratarea calificării la CM 2014.

S-a analizat și raportul făcut de selecționerul naționalei. Personal, am apreciat munca pe care a făcut-o Pițurcă. Am mai spus, însă, eu am criticat modul cum a făcut echipa la meciul de la Atena, deoarece, după părerea mea, a greșit acolo. Per total, am fost destul de mulțumit de ceea ce a făcut, deși evident că se putea și mai bine.

Înainte să-l numesc pe Pițurcă, știți că am căutat și alți posibili selecționeri. Au fost atunci cinci nominalizări pe care le-am atunci, le-am făcut publice. Din diferite motive, cei cu care am vorbit n-au putut veni.

Oricum, să știți că nu e simplu să alcătuiești o echipă națională. Sunt și câștiguri certe, gen Mățel, Torje, Chiricheș, Stanciu, fotbaliști care li se adaugă altora ajunși mai devreme la națională.

(...) Acum îl critic pe Pițurcă, l-am lăsat să-și lingă rănile, a fost și el afectat. Dar să ai un Pantilimon la City, trebuia să joci cu el. Sânmărtean e om de echipă bun, dar doar pentru un meci sau două. Torje ne-a ajutat foarte puțin, Marica deloc, deși țin la el. Nu cred că Mutu putea fi o soluție, vedeți că are o situație mai specială. Cred că și-a făcut datoria la echipa națională.

Trebuia să joci cu Maxim, are niște abilități pe care trebuie să i le exploatezi. Dar o mare parte din ei pleacă și nu joacă.

Cine a renunțat la națională nu mai trebuie chemat. Săpunaru era convocat, dar a zis că are planificat concediul! Cum să spui așa ceva?!? Iar Radu Ștefan a jucat două meciuri și apoi a zis că renunță. Nu avem nevoie de oameni din aceștia. Când ai tricoul naționalei pe tine, trebuie să te gândești cine a mai jucat în el pe vremuri. Asta dacă ești fotbalist, om de fotbal adevărat!”, a spus șeful FRF, care crede că trebuie demarată o operațiune de reconstrucție a primei reprezentative, informează digisport.ro.

.

Urmăriţi-ne

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi cele mai noi stiri!

Comentarii Facebook