Louis Munteanu, aproape de plecare! Valencia pregătește oferta-bombă, iar Dan Petrescu e sincer: „A ratat toată pregătirea”
Dan Petrescu, despre situația lui Louis Munteanu înaintea duelului cu Hacken. Atacantul CFR-ului, aproape de un transfer în La Liga
Louis Munteanu (23 de ani), considerat cel mai valoros jucător de export al CFR-ului, traversează o perioadă agitată. Evaluat de patronul Ioan Varga la 18 milioane de euro, atacantul ar putea părăsi echipa chiar pentru o sumă mai mică, dacă în următoarele zile se concretizează o ofertă venită din străinătate.
Înaintea meciului cu Hacken, Dan Petrescu a vorbit deschis despre situația fotbalistului, mărturisind că este dezamăgit de faptul că Munteanu a lipsit mult în această vară.
„Louis Munteanu a avut mai multe zile în care nu s-a putut antrena. A fost accidentat, practic a pierdut întreaga perioadă de pregătire. Chiar și așa, eu zic că n-a jucat rău până acum, chiar dacă n-a marcat. Mereu a intrat bine, dar, normal, toată lumea așteaptă mai mult de la el”, a spus tehnicianul CFR-ului.
Munteanu a ratat cantonamentul de vară deoarece a fost convocat la EURO U21 2025, iar ulterior a avut și probleme medicale. În prezent, el face parte din lotul pentru duelul cu Hacken, însă rămâne de văzut dacă va fi utilizat pe teren.
Transfer aproape de finalizare: Valencia îl vrea pe Munteanu
Viitorul atacantului ar putea fi decis în curând. Potrivit informațiilor apărute, CFR Cluj așteaptă o ofertă oficială din partea Valenciei, club din La Liga care s-a arătat interesat de serviciile sale.
„Din informațiile noastre, CFR Cluj încearcă să închidă afacerea Louis Munteanu. Mai există și interesul celor de la Rennes, care au nevoie de un atacant, dar și un alt club din Spania, ce se numește… să zicem că începe cu V și se termină cu A. Valencia ar urma să trimită miercuri o ofertă scrisă și CFR speră să încheie transferul în această săptămână”, a declarat jurnalistul Vali Moraru, la Digi Sport.
Conform presei sportive, Valencia ar fi pregătită să ofere două milioane de euro pentru un împrumut, cu o clauză de transfer definitiv de 10 milioane de euro. Negocierile sunt în desfășurare, iar soarta lui Munteanu ar putea fi decisă în zilele următoare.
1 Comentariu